Mustafa Kemal Ataturk - parintele turcilor

In evolutia politica si sociala a popoarelor intre anii 1920 si 1940 s-au petrecut lucruri pe care istoria va trebui sa le inregistreze cu deosebita atentie, dat fiind ca intr-o larga masura transformarile survenite au dat lumii o infatisare cu totul nou. Dintre oamenii proventiali pe care razboiul mondial i-a scos la iveala, ca pe o dovada temeicica a unui adevar de netagaduit ca la vremuri noi se impun oameni noi, Kemal Ataturk, parintele turcilor, acela care a dat islamismului putinta sa se apropie de civilizatia universala, ramane pentru poporul de pe cele doua maluri ale Bosforului icoana sacra pe care urmasii o vor preamari cu sfintenie.

Pe langa faptul ca a schimbat din temelie felul de viata al poporului turc, Mustafa Kemal Ataturk a trasat o linie de conduita menita sa fie urmata spre binele alor sai, infaptuind lucruri ce nu pareau cu putinta in existenta unui neam vechi si framantat de mari prefaceri de-a lungul veacurilor.

Ar fi de-ajuns sa amintim reforma alfabetului, adica inlocuirea celui arab cu alfabetul latin, una dintre cele mai mari revolutii sociale din cate a putut sa inregistreze istoria.

“A scrie limba noastra cu noile caractere, spunea el in 1928, e o datorie patriotica pe care nu trebuie sa o uitam o singura clipa. Numai astfel se va putea releva existenta noastra sociala in pas cu civilizatia europeana.”

Si cand te gandesti ca in anul 1928, Turcia avea 80 pana la 90% analfabeti!

Poporul, indaratnic in trecut, a primit cu bucurie tot ce i s-a parut ca putea fi apanajul elitei. In privinta invatamantului obligatoriu, Ataturk spunea: „instructia nu trebuie socotita ca un element de lux, ci ca un mijloc de ajutorare in lupta zilnica pentru trai”.

In alte privinte, nu s-a dat in laturi sa declare: „Se cuvine sa castigam in cativa ani veacurile pe care le-am pierdut”.

A transformat in intregime Asia Mica, dand comertului, industriei, finantelor, luptei impotriva bolilor si instructiei poporului o implusie care s-a apropiat de minune.

Tocmai fiindca i-a vut inaltarea pe culmile civilizatiei, Ataturk nu i-a refuzat niciodata nimic poporului sau. Era insa oricand in stare sa dea pilda de sacrificiu, in orice domeniu celor din preajma. „Nu exista oboseala”, spunea el si le marturisea ministrilor: „Am nevoie numai de doua ceasuri de odihna pe noapte ...”

Bolnavicios, cu toata uriasa lui putere de munca, avea obiceiul sa spuna: „Sunt in mine doi Mustafa Kemal: unul, eu insumi, care va pierde si va disparea; celalalt, acel care intrupeaza natiunea si care va trai de-a pururi printr-insa!”

Sunt cuvinte fara indoiala profetice. „Parintele turcilor” – Mustafa Kemal Ataturk – va trai pe veci in inima Turciei.