Nunta romaneasca traditionala

Vremurile sunt grele, necazurile si durerile multe, dar romanul nu se lasa cotropit de ele, caci l-a facut Dumnezeu vesel la fire si rabdator din cale afara.

La necaz, la bucurie, romanul stie una si buna: veselia si rasul, cu acestea isi descreteste fruntea, din ele soarbe nadejde si imbarbatare pentru vremuri mai grele. Romanul e obisnuit cu necazul, nu-l ia in seama, caci si in poezia lui se exprima plin de voiosie:

“Care om e necajit

Se cunosti de la pasit

Ca paseste catinel

Cu nacazul dupa el”.

In vremurile din urma insa n-a prea avut prilej de veselie. Greutatile vietii, grijile holdei si soarta amara a neamului i-au umplut inima de jale, dar si pentru aceste vremuri de bejanie, poetul poporului a gasit strofele potrivite:

“Frunza verde de dudau

Taci inima in sanul meu

Nu mai spune ca ti-i rau

Fii inima rabdurie

Ca noroiul sub calcaie.”

O claca sau o  nunta daca au mai fost prilejuri de bucurie si veselie. Asemenea ocazii il arata pe taranul nostru in toate manifestarile lui poetice. Plin de sanatate, neprefacut si intinat de alte obiceiuri staine, taranul roman inedeste in rime maiastre si ritm plin de foc si voiosie, cantarea potrivita pentru fiecare ocazie. Nu credem sa fie popor pe suprafata pamantului cu un folclor mai bogat, plin de spirit, usturator unde trebuie si duios pana la melancolie cand este vorba de sentimente omenesti, ca si poezia noastra populara romaneasca.

Este o adevarata desfatare sufleteasca sa iei parte la o nunta taraneasca in Ardeal, care si azi se desfasoara dupa obiceiurile ramase din mosi stramosi, cu un ceremonial special, care difera doar in mici amanunte, de la sat la sat, dupa cum influenta orasului a fost mai puternica sau nu. Versurile chematorilor, vorbele cumetrelor si diferitelor urari ale nuntasilor, toate sunt adevarate perle ale poeziei poporane, ticluite de poetii necunoscuti ai satelor in lungile nopti de iarna sau vara, in mijlocul campului la lumina de luna in sunetul duios al fluierului.

Unde se dovedeste romanul insa mai in largul sau, sunt strigaturile si chiuiturile, improvizate pe loc, presarate cu sarcasm si, un sanatos umor, cum numai un popor cu adanca spiritualitate si viata sufleteasca poate avea.

Daca flacaul ii necajit si mandra nu-l iubeste, ii canta in hora:

“Ori in ce parte m-oi duce

Binele de mine fuge;

M-am nascut in ceasuri grele

Amar de zilele mele

Nu stiu Doamne ce sa fac

De nacazuri sa ma scap.”

Sau daca vreti o dovada si mai buna a amarului care il cuprinde pe roman cand e indragostit si aleasa inimii sale nu-i impartaseste dragostea, iata o strofa si mai expresiva:

“Saraca inima mea

C-un cutit de oi taia

N-a curge sange din ea

Nici sange, nici apa

Ca dorul tare o-neaca.”

Norocul flacaului ca ii vine mintea la loc si nu se prapadeste de dor, caci pe cat de amarat ii, stie ca pentru o fata nu face sa se prapadeasca si canta:

“Imi vine de multe ori

Sa beau otrava sa mor

Stau in loc si ma gandesc

Pentru cin’ ma otravesc.”

Mai bine isi ineaca dorul in vin si cantec, caci:

“Vinu-i bun vinarsu-mi place

Gazda mare nu m-oi face;

Umai gazduta de rand

Nici sa cumpar nici sa vand.

..........................................

Ceteruica cand te-aud

Toate relele le uit

Ceteruica cand te vad

Toate relele le pierd.”

Dar sa fereasca Dumnezeu fata caruia flacaii i-au pus ochi rai, nu scapa de gura lor, versul taie ca briciul cand ii canta:

“Eu la joc maica la joc

Malaiul de joi in foc

Maica-l bate de cenusa

Copiii-s de cap la usa.”

sau

“Lelea bat-o soarele

Si-a vandut fuioarele

Si i-s rele poalele

Si i se vad picioarele

Negre ca ceaunele.”

Nici femeia maritata nu scapa de batjocura barnatului care-i striga:

”Maica are doi ficiori

Langa ei doua surori

Una-i floarea macului

Alta-i mama dracului.”

sau alta:

“Ma mana maica pe sate

La fetele laudate;

Le gasii nepieptanate

Cu niste guri mari cascate.”

iar cand barbatu-i necajit de tot, isi cinsteste nevasta cu urmatoarea strofa:

“Harnica-i femeia mea

Harnica-i trazneasca-n ea

Lunea care isi face

Martea pe furca il punea

Miercurea fus incepea

Joia la targ se ducea

Vinerea isi targuia

Sambata inapoi venea

- Parinte, sfintia ta,

Slobodu-i mane-a lucra?

C-am barbat

De imbracat

Si copii de pieptanat.”

Vin caslegile frati romani, cautati sa va veseliti. Nu uitati cui ii place sa cante si sa glumeasca om rau nu poate fi.