Opera lui Gheorghe Asachi si premiere ale culturii romanesti

Stralucit carturar, Gheorghe Asachi (1788-1869) a fost un mare animator al culturii romanesti din epoca sa – prima jumatate a secolului al XIX-lea, cand s-a slefuit piatra scumpa a “natiei romane”.

In tinerete si-a insusit o vasta si temeinica zestre de cunostinte. Astfel, in 1804 dobandeste titlul de doctor in filozofie la Universitatea din Varsovia si, tot acolo, primeste o diploma de inginer si arhitrect.

In 1805 urmeaza la Viena cursuri de astronomie, matematica si pictura. In aprilie 1808 pleaca la Roma pentru studii si primul drum il face la Columna lui Traian. Pasiunea sa pentru istoria romanilor  va fi constanta.

Intors in tara, Asachi participa cu entuziasm si daruire la deschiderea de noi drumuri spre un viitor mai luminos, fiind unul din intemeietorii Academiei Mihailene si ctitor al primei gazete romanesti din Moldova “Albina romaneasca” – sora “Curierului romanesc”, tiparit de Ion Heliade Radulescu in Tara Romaneasca. “Albina romaneasca” si tipografia “Albinei” au reprezentat multa vreme coloana vertebrala a edificiului publicistic din Moldova timpului. Intre numeroase suplimente si periodice din domenii diverse, a publicat si “Spicuitorul moldo-roman”, “jurnal stiintific, literar si industrial” (1841). De asemenea, a publicat “Arhiva Albinei” (1845-1847) cu indicatia “pentru arheologie romana si industrie”. A participat intens la activitatea de culturalizare a tineretului intemeind institutii artistice, scriind si desenand. Cand s-au organizat primele spectacole in limba romana, el a scris piese de teatru si a tradus librete de opera (“Norma” de Bellini, in 1838).

George Calinescu il apreciaza ca pe o “figura literara stranie si nu indeajuns de bine inteleasa pana azi”. El este primul sonetist roman care, in ciuda unor stangacii, realizeaza o poezie rafinata, cu reflexe de interiorizare:

“Cat ti-s dator, o stea mult priincioasa

Ca-n primavara vietii mele

Tu m-ai ferit de strambe cai si rele,

Si m-ai condus pe calea virtuoasa.”

Asachi izbuteste cateodata versuri cu armonioase acorduri, cu o vibratie ce anticipeaza eufonia creatiei eminesciene:

“Ca-s toate aice trainice

Anul ne-arata chiar,

Stelile apuindu-se

Din nou in ceri rasar

… … … …

Desarte-s magulirile

Ce trec preste pamant,

Ca o sageata repede

Pe aripe de vant!”

Sau o alta strofa remarcabila, vestind miracolul inca departat al celui mai mare poet roman:

“Si mie lin luceafarul

Din cer va sa-mi straluce,

Cand dulce-a fi d-o patima

Aminte a-si aduce!”

Ca si Alecsandri, a versificat balade si legende culese din popor, urmarind sa alcatuiasca o mitologie literara romana. Cea mai de seama se refera la Ceahlau si la Dochia, fiica lui Decebal, pietrificata in varful muntelui, langa oile sale. A scris si fabule, una dintre ele “Broasca si boul” (figurand multa vreme in cartile de scoala) incepea cu versurile:

“Broasca mica cat un ou

A vazut pascand un bou …”

Povestirile si nuvelele lui cu tema istorica sunt, poate, azi mai greu de citit din cauza stilului greoi, totusi el este cel dintai care a facut din Dragos Voda, Bogdan Voievod si Petru Rares eroi literari.