Orientarea in migratie la animale

Exista un vast domeniu de cercetare: orientarea animalelor migratoare. Migratorul pleaca din orice punct si regaseste un altul pe glob, oricat de departe ar fi locul respectiv si oricat de infim. Fara instrumente de precizie, numai prin intermediul organelor de simt si prin sistemul de analiza a informatiilor pe care aceste organe i le transmit, broasca testoasa din Brazilia traverseaza 1.600 km in Atlantic pentru a gasi insulele Asuncion (de 8 km patrati) unde isi depune ouale. Pasarile, focile strabat mii de kilometri pentru a se imperechea.

Cum se orienteaza in migratie toate aceste animale? Nici o teorie valabila nu tine seama de ansamblul de fenomene. Exista si explicatii valabile pentru unele specii, din care vom cita cateva exemplare. Somonul, nascut in raurile bretone sau normande, unde traieste doi ani, coboara din “fluviul” sau in mare. Trei ani mai tarziu (marcajele cu izotopi radioactivi au dovedit-o) el urca din nou pe fluviul sau si ajuns in locul unde s-a nascut, se inmulteste. Cum reuseste somonul, din mijlocul Atlanticului, sa regaseasca fluviile natale? Se pare ca intervine un simt vecin cu simtul gustului: somonul recunoaste apa care trece prin gura si branhiile sale care-i atinge pielea. Urmarit din avion (somonul avea pe spate cutii din care, din timp in timp, curgea un colorant) s-a observat ca el intalneste in plina mare, vechiul pat al fluviului sau, acela care curgea cu mii de ani in urma pe uscatul care astazi este acoperit de ocean. Apa fluviului continental mai curge pe vechea sa albie sub cea a Atlanticului? Si-a pastrat ea “gustul” initial? Se pare ca da, si, in functie de acest gust, somonul a regasit dintre miile de ape, pe aceea in care sa se reintoarca pentru a se reproduce. Este posibil, dar cum se petrec de fapt toate acestea? Studiul organelor somonului, analiza apelor, ne vor clarifica intr-o zi aceasta ipoteza?

Migratia pitulicii este si mai complicata. Aceasta pasare ierneaza in Sudan, de unde pleaca in primele zile ale primaverii. Urca pe Nil, se intoarce spre est, sosind la mare, urmeaza Coasta aficana, pana in Africa de nord, vireaza la nord si ajunge in Franta. Toata calatoria se petrece noaptea. Un cercetator german a pus cateva pitulici intr-o voliera obscura (la intuneric) plasata intr-un planetariu cu stele luminoase. El a pus planetariul in pozitia pe care o au stelele in momentul in care pitulicea pleaca de la Khartum, la Alexandria: ca urmare, pasarile se asaza cu ciocul spre nord. Cercetatorul a intors planetariul cu constelatia in pozitia pe car eo au in luna in care pitulicile pleaca din Alexandria in Algeria: pasarile s-au intors cu ciocul spre vest. Din nou a intors planetariul cum sunt stelele ca in timpul trecerii din Algeria in Franta: ele se indreapta cu ciocul spre nors. Cercetatorul a dovedit astfel ca aceste pasari migratoare nocturne, se orienteaza dupa stele. Dar cum au invatat ele acest lucru? Transmitere ereditara a acestei “stiinte” certe? Dar a existat, desigur, o “prima pitulice” care a descoperit-o! Cum a facut aceasta? Nu ne putem totusi imagina ca o pitulice isi poate spune: “Alfa Centaurului” este locul cutare fata de Steaua Polara si in consecinta trebuie sa zbor spre vest.

Alte animale migratoare tin cont de temperatura, cum sunt, de pilda, randunelele care isi intrerup calatoria spre nord indata ce temperatura a scazut sub 9˚C. Fenomen explicabil. Orientarea dupa vaz, dupa anumiti indici din aproperea locului de cuibarit, tarmurile, etc. este iarasi clara. Asa se emplica abundenta pasarilor la Gibraltar si Bosfor, unde pasajul este mai scurt. Fenomen explicabil si prin faptul ca ele vad coasta din fata. Este probabil ca si culoarea solului sa joace un rol dar acestea sunt cazuri particulare. Problema generala a “navigarii” (in sensul pe care il dau marinarii orientarii) ramane totusi nerezolvata. Ipoteze in legatura cu acest subiect au fost elaborate: campul magnetic terestru, variatia gravitatiei in diferite puncte ale globului unde se afla pasarea, etc.