Choose your screen resolution: Auto adjust 800x600 1024x768


Prearea limbii si literaturii romane abordare integrata
Scris de administrator   
Joi, 08 Iunie 2017 16:06

PREDAREA LIMBII ŞI LITERATURII ROMÂNE – ABORDARE INTEGRATĂ

Prof. Bejan Oana

Școala Gimnazială nr. 1 Santa Mare

 

 

În cadrul orelor de limba și literatura română, integrarea se realizează între cele trei compartimente care în mod tradiţional erau predate (şi evaluate) separat. În viziunea comunicativă, achiziţiile din domeniul limbii sunt importante pentru domeniul comunicării. Educaţia ajută omenirea în ansamblul ei dar în acelaşi timp trebuie să răspundă unor nevoi imediate legate de viaţa în societate, fără însă a cădea în cealaltă extremă de a vedea educaţia drept unic legată de aceste ultime componente. De altfel, Delors avertizează în continuare asupra pericolului de a considera educaţia doar ca furnizor de mână de lucru calificată: „ea trebuie pusă în slujba ideii că fiinţa umană nu este mijlocul, ci însăşi justificarea dezvoltării.” (idem)  Raportul Comisiei clasifică cele patru tipuri fundamentale de învăţare ca piloni ai cunoaşterii, care pot sta la baza unui curriculum modern, a învăţa să ştii, a învăţa să faci, a învăţa regulile supravieţuirii, a învăţa să fii.

În ceea ce priveşte domeniul predării la limba şi literatura română, integrarea se realizează între cele trei compartimente care în mod tradiţional erau predate (şi evaluate) separat. În viziunea comunicativă, achiziţiile din domeniul limbii sunt importante și pentru domeniul comunicării, pentru că ele oferă elevului cunoaşterea legilor de combinare şi selecţie a elementelor de construcţie a comunicării. Comunicarea este nu doar un domeniu de conţinuturi, în care elevii învaţă cum se realizează un monolog, un dialog, o dezbatere, un eseu etc., ci şi un mijloc de învăţare, folosit de toate disciplinele şcolare.

De altfel, aşa cum observă A. Pamfil (2006: 21) „complexitatea şi deschiderea modelului comunicativ, dar mai ales gradul de adecvare la imperativele societăţii contemporane justifică preluarea şi integrarea lui în spaţiul reformei curriculare româneşti.”  Tiparul structurant prezentat de A. Pamfil prezintă formarea competenţei de comunicare prin predarea integrată a celor patru capacităţi generale şi a celor trei categorii de conţinuturi. Capacităţile generale vizează comprehensiunea şi producerea de text scris şi oral şi conduc spre obiectivele-cadru, în timp ce conţinuturile sunt strucurate pe câteva domenii:

a) lectura

b) practica raţională şi funcţională a limbii

c) elemente de construcţia comunicării – compuse, la rândul lor, din subdomenii.

Totuşi, ceea ce scoate în evidenţă acest model, este faptul că el presupune conturarea şi cizelarea celor patru capacităţi generale  prin asimilarea unor cunoştinţe metalingvistice şi prin aplicarea lor în cadrul unor activităţi de comunicare globală. A. Pamfil (2006) prezintă câteva posibile coordonate, care după cum se va vedea, se articulează perfect pe principiile enunţate de alţi autori ca J. Harmer sau J. Richards.

O primă caracteristică se referă la accentuarea rolului interactiv al limbajului, exersarea tuturor funcţiilor lui în contexte variate şi semnificante.  În al doilea rând, configurarea unor strategii didactice active, ce urmăresc utilizarea limbii în context devine un element important. A treia coordonată se referă la abordarea literaturii ca orizont divers, în care au locul texte dintre cele mai eterogene, incluzând pe cele nonliterare. O ultimă coordonată a unei didactici comunicative este reprezentată de structurarea unor parcursuri didactice explicite şi coerente, în care elevul este anunţat de la începutul activităţii didactice care este finalizarea ei. O ultimă contribuţie este aceea adusă de Catherine Evans Davies într-un articol intitulat Developing awareness of crosscultural pragmatics (publicat în Multilingua 2004: 207-231). Autoarea propune organizarea parcursului didactic în jurul activităţilor de comunicare ca discursuri şi mai puţin ca acte de vorbire separate, încurajarea educaţilor de a căuta propriile modele şi o anumită distanţă critică.

La nivelul sistemului de învăţământ, finalităţile generale actuale relevă preocuparea pentru formarea intelectuală (teoretizare, conceptualizare, abstractizare) şi, totodată, pentru formarea abilităţilor şi competenţelor practice şi pentru promovarea multidisciplinarităţii, a interdisciplinarităţii şi a transdisciplinarităţii, în vederea asigurării caracterului operaţional şi funcţional al achiziţiilor. Elevii sunt îndrumaţi să identifice singuri nevoile educaţionale şi să acţioneze conştient spre atingerea acestora. Bocoş (2008: 98) arată: „cuprinzând sisteme de valori identificate şi vehiculate la nivelul societăţii, acestea [obiectivele] oferă sistemului educativ linii directoare, îi asigură acestuia coerenţa şi dau sens acţiunii educative.”

Practic, toate acestea se pot concretiza în oferirea de competenţele specifice, cum ar fi: cunoaşterea  şi utilizarea regulilor care asigură organizarea a unui text,  folosirea limbii în context,  stăpânirea operaţiilor care presupun anticiparea unui mesaj şi reglarea adecvată a răspunsului într-un text scenic, reliefarea capacităţilor de exploatare a creativităţii verbale etc.

Bibliografie:

1. Bocoș M. – Didactica disciplinelor pedagogice. Un cadru constrctivist, Editura Paralela 45, Pitești, 2008

2. Cucoș C. – Pedagogie, Editura Polirom, Iași

3. Davies C.E. Developingawaraness of crosscultural pragmatics în Multilingua 23, 2004

4. Delors J. (Coord)- Comoara lăuntrică. Raportul către UNESCO al Comisiei Internaționale pentru Educație în secolul al XXI- lea. Editura Polirom, Iași, 2000.

5. Pamfil A. – Limba și literatura română în gimnaziu. Structuri didactice deschise, Editura Paralela 45, Pitești, 2006.

 

Revista cu ISSN

Platforme de elearning Moodle si Ael

PLATFORME DE ELEARNING MOODLE ŞI AEL STUDIU ŞTIINŢIFIC   Profesor Grecu Daniela,  Liceul de Arte “Marin Sorescu” Craiova   Moodle este un Sistem de management al învătării / predării – Learning Management System (LMS). O altă...

Read more

Planificare model pentru matematica inva…

Planificare model pentru matematica invatamant primar   Incepand cu anul scolar 2011-2012, Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului a oferit pentru prima data tuturor cadrelor didactice modele de planificari calendaristice. Iata model...

Read more

lecturi limba si literatura romana pentr…

LECTURI LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ PENTRU CLASA A IX-A Lecturi obligatorii - Literatura română pentru clasa a IX-a:Lucian Blaga - VersuriM. Cărtărescu - Poeme de amor, Poveste adevăratăI. L. Caragiale -...

Read more

Politici europene privind invatarea pe t…

POLITICI EUROPENE PRIVIND ÎNVĂȚAREA PE TOT PARCURSUL VIEȚII Prof. Alexandra Pepelea Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri”, Iaşi În domeniul major al educației, Uniunea Europeană a înțeles că succesul înseamnă asumarea responsabilității...

Read more

Art_Game - Embedded Class of English

 GAME - EMBEDDED CLASSES OF ENGLISH AS A FOREIGN LANGUAGE   Prof. Simona Pisoi Colegiu Naţional Carol I, Craiova      In the last few years, there has been an emphasis on the development of...

Read more

Spune NU drogurilor - clasificare drogur…

Clasificare droguri În literatura de specialitate şi în practică există numeroase clasificări ale drogurilor, având la bază diferite criterii, cele mai cunoscute fiind: după efectul produs asupra sistemului nervos central -...

Read more

Rolul jocului lingvistic in dezvoltarea …

ROLUL JOCULUI LINGVISTIC ÎN DEZVOLTAREA LIMBAJULUI LA PREŞCOLARI   Profesor învăţământ preşcolar, Marin Georgiana Cocuta G.P.N Nr. 1 Pinochio                Vârsta preşcolară presupune lărgirea şi complicarea raporturilor dintre copil şi realitatea înconjurătoare. Această deschidere...

Read more

Sport si alimentatie sanatoasa

SPORT ŞI ALIMENTAŢIE SĂNĂTOASĂ Prof. Adrian-Grigore Antal Liceul Teoretic „O.C. Tăslăuanu” Topliţa, Harghita More and more countries around the world presents alarming statistics on absolutely unhealthy lifestyle that...

Read more