Predica despre Ioan Botezatorul

“Iata eu trimit pe ingerul meu inaintea fetei tale, care va pregati calea ta inaintea ta (Marcu 1.2)”

Cu toate ca Iisus Hristos (Mantuitorul lumii si speranta neamurilor) se nascuse, desi nasterea lui a fost anuntata prin coruri de ingeri (ingerii saltand de bucurie si dand marire lui Dumnezeu alaturi de pastori), poporul iudeu nu avea nicio idee de venirea Mantuitorului sau.

Stiau iudeii ca asteapta pe un Mesia, un Mantuitor, pentru ca o citeau in cartile lor sfinte, dar cum va veni si ce va face nu-si dadeau seama, desi vechile profetii le dadeau toate deslusirile. Mai mult, ei socoteau ca viitorul Mesia ii va scapa numai se jugul roman sub a carui stapanire a cazut de la 63 i.Hr.

Adevaratele sperante insa ale lui Israil se pastrau in toata curatenia intre cei piosi si pasnici, umiliti si linistiti.

Insa nici ei nu stiau cand va veni Mesia, cum va duce El la indeplinire nadejdile lor. Eu nu incercau sa patrunda tainele cele ascunse ale lui Dumnezeu. Sufletul omenesc trebuie sa astepte cu frica si cu cutremur indeplinirea planurilor lui Dumnezeu.

Dar Cel atotputernic, in a carui mana sta totul, a trimis ingerul care trebuia sa arate planurile si gandurile lui Dumnezeu, sa vesteasca apropiata venire a Mantuitorului.

Acesta era Sfantul Ioan Botezatorul, inaintemergatorul lui Mesia. Biserica face amintire a acestui prooroc, care s-a invrednicit de har si dar inaintea lui Dumnezeu, incat sa fie vrednic de a se atinge de crestetul capului aceluia prin al carui botez avea sa se regenereze lumea cazuta in stapanirea pacatului.

Nascut ca fruct al rugaciunilor parintilor sai, Elisabeta si Zaharia, Ioan a crescut inca de mic in serviciul Domnului, iar mai apoi sa se retraga in pustie, potrivit chemarii sale, unde a ascultat numai glasul launtric al sufletului.

Pregatirea lui in pustie si modul sau de vietuire sunt aspre. El nu poarta grija nici de ce va manca, nici de ce va bea sau imbraca. Natura era asa de bogata incat ii punea la dispozitie totul. Mancarea lui consta in miere salbatica si lastare de pomi. Pustiul, locul favorabil al lacustelor si albinelor, ii procura din belsug simpla lui hrana.

Vin sau alta bautura imbatatoare nu s-a atins de limba lui. Apa izvoarelor pustiului, limpede ca si cristalul si curata ca viata si sufletul sau, era obisnuita lui bautura. Imbracamintea lui, ca si hrana lui, ii aratau caracterul sau de pustnic. O haina lunga pana aproape de pamant, facuta din peri de camila, trainica si aspra, care se rupe foarte anevoie si o curea de piele care sa-I sustina mijlocul, iata imbracamintea lui.

Astfel se pregatea cel ce avea sa impplineasca proorocia facuta despre el de Isaia cu 600 de ani si pe care ni-a citit-o Sfanta Evanghelie de azi si care e: “Glasul celui ce striga in pustie, gatiti calea Domnului, drepte faceti cararile lui.” Si intr-adevar, in curand glasul acestui pustnic, a inceput sa rasune ca al unui leu, iar pustiul care se intindea de la Marea Moarta pana la Samaria a devenit plin de lume. Glasul lui misca cu putere inimile amortite si intunecate de pacat si le atrage la sine. Dar el nu umbla ca ceilalti profesti dupa popor spre a-I vesti voia Domnului, ci poporul il cauta pe el.

Lumea se imbulzea sa-i auda cuvantul. Rolul sau in lume si ce avea sa predice era lamurit. “Pocaiti-va ca s-a apropiat imparatia cerului”. Iata inceputul predicii lui:

“Domnul se apropie, vine spre a domni asupra poporului sau, vine ca judecator. El are lopata in mana sa si va curati aria sa, va vantura graul si va desparti graul de pleava. Graul se va arunca in in jignite, iar pleava in focul cel nestins (Matei III)”. Dar ca sa scapati de urgia viitoare, adauga el, pocaiti-va, caci Dumnezeu nu vrea moartea pacatosului, ci sa se intoarca si sa fie viu.

Nu numai poporul de jos, setos de a asculta un cuvant profetic pe care demult nu-l mai auzise, venea la el, ci si invatatii poporului, carturari si farisei, tot ce Ierusalimul avea mai invatat.

Dar, pe cand poporul de jos, simplu si curata la inima, venea sa asculte ceva mai inaltator la suflet, care sa-i hraneasca mintea, carturarii si fariseii, mandri si ingamfati cum erau, veneau mai mult sa-l ispiteasca, de aceea si ioan cand iivedea ii mustra cu toata asprimea: “Pui de vipera, cine v-a aratat sa fugiti de urgia ce va sa fie? Nu va ingamfati in inimile voastre. Faceti roduri de pocainta, caci securea sta la radacina pomului si tot pomul cel ce nu face roade, se taie.”

Aceste vorbe le predica Ioan in pustie, iar lumea alerga din toate partile sa-l asculte, iar ca sa arate lumii care venise la el in mod mai lamurit ca nu el e cel pe care il asteapta toata suflarea, dar ca e numai un trimis umilit al lui Dumnezeu zicea: “Vine in urma mea Cel ce e mai tare decat mine, caruia nu-i sunt vrednic din destul sa-I desleg cureaua incaltamintelor lui.

Iata, dar, in scurte cuvinte figura marelui predicator pe care ne-a spus-o Sfanta Evanghelie de azi, cu scop de a avea mai dinainte o idee clara despre acel care s-a invrednicit de atata har si dar inaintea lui DUmnezeu incat sa boteze pe insusi Fiul Sau.

Sa ne ridicam si noi cu mintea putin de la cele pamantesti, de la patimi si pofte urate, de la ganduri desarte, de la avutii si de la inselatorii, de la vicii si fapte desfranate, mintea noastra sa se transporte ori in pustiul ars de soare, uscat si nelocuit al Iudeii, ori in crapaturile muntilor stancosi, ori la pestera rece si intunecoasa care era locuinta lui Ioan, sau in valea Iordanului unde el predica. Sa vedem cu ochii mintii multimea de suflete care, setoasa, alerga dupa adevar si predica lui sa patrunda pana in adancul sufletului nostru.

Iar tu, Doamne Iisuse Hristoase, care mi-ai dar putere de a rechema in mintea drept credinciosilor tai, figura marelui Profet Ioan, si mi-ai dat cuvinte de a vorbi mai ales de botezul pocaintei predicat de el, fa ca slabele mele cuvinte sa gaseasca rasunet in inimile celor ce ma asculta, iar ei ajutati de harul tau sa se intoarca cu inima la calea ta, sa se pregateasca cu cugetul si cu trupul ca astfel cu toti sa fim vrednici a ajunge si mareata zi in care galsul Domnului ne va arata pe fiul sau, zicand: “Iata Fiul meu cel iubit intru carele bine am voit.”