|
PREOCUPÃRI LITERARE
PREMERGÃTOARE CERCULUI LITERAR DE LA SIBIU
Nevodenszki Sorina, institutor
Şcoala cu clasele I – VIII Sânandrei, jud. Timis
Victor Iancu, renumit estetician al perioadei interbelice, se aflã printre cei mai dotati discipoli ai lui Tudor Vianu, o minte strãlucitã, deschisã, printre scriitorii anilor 40 precum: poetul Iustin Iliesu, Lucian Valea, Copilu-Cheatrã, Petre Bucsa, Mihai Beniuc.
Doctor în esteticã, titlu obtinut în 12 martie 1938 la Universitatea din München, s-a format în spatiu cultural german alãturi de profesori renumiti precum: Al. Pfänder, Rintelen, Grunsky, Pintelen alãturi de care studiazã filozofia, religia si istoria artei.
Se întoarce în tarã si abia se integreazã în învãtãmântul universitar de la Cluj, ca asistent la Catedra de esteticã si criticã literarã a Facultãtii de Litere si Filosofie, din noiembrie 1939, cã vremurile linistite încep iarãsi sã se tulbure, din cauza evenimentelor urmãtoare: Diktatul de la Viena si începutul celui de-al II-lea rãzboi mondial.
Sustinãtorul unei estetici fenomenologice, publicã în acesti ani numeroase eseuri si studii de esteticã de o notorietate extraordinarã: Limitele domeniului estetic, în ,,Gând românesc”, nr. 1, 1937; Estetica si estetismul, în ,,Lanuri”, nr. 4, 1937; Frank Wedekind, precursor al expresionismului dramatic, în ,,Revista Fundatiilor Regale”, nr. 2, 1938; Sensul si actualitatea clasicismului, în ,,Symposion”, nr. 2, 1938; Instabilitatea stilisticã a timpului, în ,,tarã nouã”, nr. 25, 1939; Eminescu si cultura românã, în ,,tarã Nouã”, nr. 5, 1939 etc.
Din pãcate, studiile i-au rãmas risipite prin revistele interbelice: ,,tarã nouã”, ,,Gând românesc”, ,,Revista Fundatiilor Regale”, ,,Lanuri”, ,,Symposion”, iar numele lui rãmâne ascuns în paginile lor. Cu toate cã traverseazã perioade vitrege când scriitorilor li se interzice publicarea cãrtilor, nici când ar putea sã facã acest lucru nu îl realizeazã, cãci o datã cu trecerea timpului îsi pierde nu numai tineretea, ci si energia, dorinta succesului, a afirmãrii si nu în ultimul rând prietenii... Probabil cã se ghideazã dupã citatul biblic ,,cine are urechi de auzit sã audã”. Lipsa de popularitate, faptul cã numele sãu nu este amintit în nicio Istorie a literaturii române este alimentat de nepãsarea si delãsarea sa de a-si aduna în cãrti studiile, articolele din domeniul esteticii, al literaturii române si universale si chiar din domeniul politicii.
,,Sunt suflet în sufletul neamului meu/ ªi-i cânt bucuria si-amarul/ În ranele tale durutul sunt eu” pare cã spune în momentele grele ale despãrtirii de Ardealul ce urma sã fie si el cedat Ungariei. Scrie în acest sens câteva articole pentru a puncta tragicele evenimente care s-au petrecut în urma Diktatului de la Viena din 30 august 1940, când România cedeazã teritorii în favoarea maghiarilor. Studiu sãu Semnificatia nationalã si culturalã a teritoriilor cedate Ungariei evidentiazã pericolul desnationalizãrii populatiei ardelene, prin mijloacele ,,neortodoxe” ale ungurilor, care vor înfiinta o episcopie greco-catolicã, si vor avea grijã ca scolile în limba românã sã fie înlãturate. Evident cã urmãrile acestor actiuni se resimt imediat prin ,,scãderea de nivel” pe care ardelenii liberi o pot anula dacã vor închega o miscare culturalã asemeni unui izvor de apã vie care sã-i stâmpere si pe fratii lor aflati sub stãpânire maghiarã. Pe lângã aceastã pozitie de apãrãtor al teritoriilor cedate Ungariei, îi aduce omagii lui Iuliu Maniu ,,fiu al acelorasi plaiuri sãlãjene”. Este cunoscut faptul cã Victor Iancu trece în extrema stângã, la fel au fãcut si alti cerchisti, si urmãreste între anii 1935 - 1945 o apropiere de cercurile conducãtoare ale P.N.t. si de liderul lor.
Într-un alt studiu De la cultura majorã la literatura calendarelor, el aminteste de perioada înfloritoare din punct de vedere cultural din Ardeal înregistratã dupã Unirea din 1918 si anticipã scãderea de nivel a populatiei românesti printr-o revenire la starea retrogradã de acum un secol. Dupã Unirea din 1918 au urmat douã decenii în care Clujul a devenit ,,noul centru al Ardealului, orasul care în câtiva ani adoptã caracterul cel mai pronuntat românesc (...) datoritã noii constiinte culturale, cultivatã în atâtea din institutiile recent întemeiate la Cluj unde se lucreazã febril la elaborarea unui stil de viatã occidental (...) va deveni al doilea oras al tãrii.” Universitatea din Cluj a devenit una din cele mai renumite Universitãti din România. Predau aici profesori cu reputatie: Nicolae Iorga, Vasile Pârvan, Sextil Puscariu, iar la câteva zile dupã acest trist eveniment, Clujul de altãdatã îsi pierde statutul de centru al vietii culturale ,,tocmai datoritã faptului cã cele mai
multe asezãminte în jurul cãrora s-a dezvoltat o puternicã viatã cultural-nationalã, au apartinut statului”.
Legat prin atâtea rãdãcini de acest oras în care si-a început cariera didacticã si pe cea de redactor, nu poate sterge din memorie momentele de tensiune, frãmântare, deznãdejde pe care atât el cât si contemporanii sãi le-au trãitaici: ,,Acum însã se surpau temeliile de sub noi si totul pãrea pierdut ca într-un vis prea frumos pentru a fi adevãrat.”
Pribeag printre ai sãi, într-un Sibiu cosmopolit, încearcã sã facã fatã situatiei, însã gândul îi zboarã mereu la ardelenii sãi. Gãseste metode originale de a tine legãtura cu fratii de dincolo de granitã: prin colaborarea publicatiilor, prin mentinerea legãturilor culturale si merge pânã întra-colo, încât trece peste limitele firescului si tinde spre un alt nivel, în care granitele sã fie zdrobite prin construirea unor legãturi sub pãmântene.
Cu câteva luni înaintea exilului clujean si a despãrtirii de revista ,,tarã Nouã”, scrie un alt articol Titu Maiorescu, precursor al stilului urban în cultura românã, unde anticipã ideile viitorului program al Cercului Literar din Sibiu. În primul rând stabileste locul lui Titu Maiorescu în cultura românã si evidentiazã activitatea sa în domeniile: literaturii, artei si politicii. Accentul este pus încã de acum pe ,,lupta” împotriva mediocritãtilor, amintind si de victoriile criticului obtinute în domeniul limbii si ortografiei românesti. Cerchistii sunt continuatorii drumului deschis de acest sustinãtor al stilului urban în culturã, creatorul unui mediu ,,prielnic vietuirii urbane”. În cadrul literaturii, aceastã urbanizare constã în adeziunea sa la principiul ,,artei pentru artã”.
Urmãrile Diktatului nu întârzie sã aparã, Universitatea Regele Ferdinand din Cluj se mutã la Sibiu împreunã cu profesorii: Ion Breazu, Dumitru Popovici, Liviu Rusu, Lucian Blaga, Sextil Puscariu, Victor Iancu si cu studentii: Ion Negoitescu, Radu Stanca, Ovidiu Drimba, Eugen Todoran, Cornel Regman, Ion Oana etc., viitorii membrii ai Cercului Literar de la Sibiu.
Refugiatii de la Cluj ajung la studii într-un Sibiu cosmopolit, centru al ortodoxiei ardelene, cu un aspect germanic desprins din arhitectura constructiilor acestui oras. Burgul sibian oferã acestor tineri prilejul de a înfiinta aici una din cele mai cunoscute grupãri din Istoria Literaturii Române – Cercul Literar din Sibiu dupã trei ani de exil.
Note:
3 ,,Luceafãrul”, an I, nr. 1, 1941
7 ,,tarã Nouã”, an II, nr. 44, 1940
|
