Primul ajutor in caz de raniri, entorse, luxatii, fracturi

Ranile, entorsele, luxatiile si fracturile etc. Intereseaza intr-o mare masura, deoarece impiedica aparatul locomotor, temporar sau definitiv, sa-si exercite functiunea. De aceea este foarte important ca, in caz de vatamare accidentala a unui organ component al acestui aparat, sa stim sa intervenim cat mai repede, dand primul ajutor pana la sosirea medicului.

Ranile sunt rupturi ale pielii si tesuturilor, care duc la scurgerea sangelui in afara (hemoragie), lasand posibilitatea patrunderii microbilor si infectarii ranii sau chiar a intregului organism. Ranile pot sa apara in urma unor accidentari in contact cu unele corpuri taioase sau ascunse sau in urma unor caderi, arsuri, etc.

Persoana care acorda primul ajuotr se va spala pe maini cu apa si sapun. La inceput, aceasta va curata rana de jur-imprejur si dinauntru in afara cu o substanta dezinfectanta, ca de exemplu: apa oxigenata, tinctura de iod, alcool, hipermanganat de potasiu etc. Mai apoi, se va desface pachetul cu pansament, atingand numai marginile lui. Se taie din el o bucata, cam de doua ori mai mare decat rana, se impatura si se aplica pe rana. Deasupra se va aplica vata iar in final se bandajeaza cu o fasa.

Entorsele sunt rasuciri, indoiri sau intinderi fortate ale ligamentelor, fara ca oasele sa iasa din articulatia lor. Ele sunt extrem de dureroase si cel mai des duc la umflarea incheieturii, la miscari dificile si chiar imposibile. Cele mai frecvente situatii sunt entorsele gleznei. Acestea se produc in general prin alunecare sau calcare gresita.

Primul ajutor consta in acoperirea labei piciorului (in afara de degete) cu un strat gros de vata, dupa care se face un pansament in forma de opt. Bandajul se unda cu apa rece si se face de urgenta transportul accidentatului la medic.

Luxatiile pot fi produse dupa un efort brusc, o lovitura sau o rasucire puternica, care provoaca nu numai intinderea sau ruprerea ligamentelor (ca in entorsa), ci si deplasarea, iesirea capului osului din articulatie.

La locul unde se produce luxatia, incheietura se umfla, devine dureroasa, iar membrul isi modifica aspectul normal. Cele mai frecvente luxatii se produc in locurile cele mai expuse agentilor vatamatori, cum sunt: degetul mare de la mana, articulatiie umerilor si ale gleznei.

Mare atentie, in luxatii nu e voie sa incercati repunerea oaselor la lor, deoarece se pot prinde in articulatii nervii, complicand astfel situatia.

Primul ajutor consta in imobilizarea membrului in pozitia cea mai comoda (care nu provoca durere) si transportul accidentatului la spital.

Luxatiile membrului superior se imobilizeaza, punandu-l intr-o esarfa, iar articulatia luxata a membrului inferior (cel mai frecvent – glezna piciorului) se bandajeaza, cat si in cazul entorselor.

Fracturile sunt rupturi ale oaselor prin lovituri puternice sau prin cadere. Fracturile pot fi inchise, cand sunt rupte numai oasele, nu si pielea din apropiere si deschise, cand unul sau ambele capete ale osului fracturat ies afara din piele.

Fracturile inchise sunt imobilizate cel mai des folosind atele gata confectionate sau pe care le confectionati repede, din diferite materiale avute la indemana (scanduri, bucati de carton, bastoane, etc.). Atelele trebuie sa fie destul de lungi astfel incat sa prinda intre ele ambele articulatii ale osului fracturat. Evident, ele trebuie captusite cu vata sau cu carpe, in special deasupra locului fracturat. Mai apoi, acestea ele sunt fixate cu fase, carpe sau curele, evitand innodarea capetelor direct pe fractura.

In cazul in care nu aveti atele la indemana, veti folosi corpul accidentatului drept obiect de sprijin pentru membrul fracturat. Astfel, o fractura a bratului o puteti imobiliza legand bratul de corp. Fractura unui segment al unui membru inferior o puteti fixa legand membrul accidentat de cel sanatos.

In fracturile deschise pentru inceput trebuie sa opriti hemoragia, aplicand garoul, dupa care veti pansa rana si abia apoi se face imobilizarea.