Principiile de viaţă ale lui Mahatma Gandhi

Mahatma Gandhi s-a născut pe 2 octombrie 1869 în Porbandar/Kathiawar şi a murit la data de 30 ianuarie 1948 în New Delhi. Numele său adevărat este Mohandas Karamchand Gandhi şi el a fost părintele independenţei Indiei şi iniţiatorul mişcărilor de revoltă neviolente. Numele de „Mahatma” înseamnă în sanscrită „marele suflet” şi i-a fost dat de poetul indian Rabindranath Tagore.

Chiar dacă au trecut mai bine de 60 de ani de la moartea sa, popularitatea lui este neştirbită. Convingerile sale au dăinuit timpului şi foarte mulţi lideri spirituali şi politicieni le-au folosit ca şi călăuză şi sursă de inspiraţie. De la Martin Luther King, Nelson Mandela, Dalai Lama şi până la Aung San Suu Kyi - toţii se consideră „urmaşii lui Mahatma Gandhi”.

Având curajul să înoate împotriva curentului şi să scoată la lumină adevăruri de mult uitate, Gandhi a făcut cea mai mare descoperire din istoria omenirii - nonviolenţa poate fi folosită drept armă de către oricine şi în orice situaţie.

Principiile sale sunt şi astăzi perfecte, necontradictorii, ci cu adevărat moderne, acestea fiind:

Adevărul

Gandhi şi-a dedicat viaţa înaltului scop de a descoperi adevărul sau Satya. A încercat să obţină aceasta prin învăţarea din propriile greşeli şi experimentând pe el însuşi. Şi-a intitulat autobiografia „Povestea experimentelor mele cu adevărul”. Gandhi a declarat că cea mai importantă luptă de purtat este cu propriii demoni, temeri şi nesiguranţe şi de asemenea că „Adevărul trebuie găsit doar în noi înşine, dar nu poate fi găsit folosind violenţa împotriva duşmanilor noştri din afară”.

Non-violenţa

Una dintre cele mai cunoscute afirmaţii ale Gandhi spune că „Violenţa este arma celor slabi; non-violenţa este arma celor puternici”.

„Non-violenţa, în forma ei dinamică, înseamnă suferinţă conştientă. Ea nu presupune să plecăm capul în faţa voinţei celor ce ne asupresc, ci să ne măsurăm, cu toată fiinţa noastră, cu voinţa tiranului”. Gandhi şi-a explicat filosofia şi modul de viaţă în autobiografia sa: „Când mă cuprinde disperarea, îmi amintesc că, de-a lungul istoriei, calea adevărului şi iubirii a învins mereu. Au existat tirani şi criminali şi, pentru un timp, păreau de neînvins dar, în cele din urmă, au căzut, întotdeauna.”

În aplicarea acestor principii, Gandhi nu a dat înapoi de la a le duce către cele mai logice extreme, închipuindu-şi o lume în care chiar guvernul, poliţia şi armata erau non-violente. Totuşi, Gandhi era conştient că acest nivel de non-violenţă cere credinţă şi curaj incredibile, pe care a realizat că nu toată lumea le posedă. De aceea a sugerat că nu toată lumea trebuie să ţină cu încăpăţânare de non-violenţă, mai ales dacă aceasta este folosită ca scuză pentru laşitate: „Cred”, scria el, „că acolo unde singura alegere este între laşitate şi violenţă, eu aş sugera violenţa” şi că „Adevărata non-violenţă este imposibilă dacă omul nu este lipsit de orice teamă”.

Vegetarianismul

Ideea vegetarianismului este adânc înrădăcinată in tradiţiile Hindu şi Jain din India şi în ţinutul său natal Gujarat majoritatea hinduşilor erau vegetarieni şi la fel sunt toţi Jains. Familia Gandhi nu făcea excepţie. În copilărie însă Gandhi a experimentat mâncatul cărnii, asta datorită curiozităţii sale înnăscute şi, de asemenea, convingătorului său prieten Sheikh Mehtab. Înainte de a pleca pentru studii la Londra, Gandhi a promis mamei sale, Putlibai şi unchiului său, Becharji Swami că se va abţine de la carne, alcool şi promiscuitate. S-a ţinut cu tărie de promisiuni şi a dobândit mai mult decât o dietă: a dobândit bazele pentru filosofiile lui de viaţă. Odată cu maturizarea, Gandhi a devenit un vegetarian strict. El a scris „Baza morală a vegetarianismului” şi diferite articole legate de acest subiect, unele din ele fiind publicate în revista Societăţii Vegetariene Londoneze, „Vegetarianul”. Gandhi însuşi a fost inspirat de multe minţi măreţe în timpul acestei perioade şi s-a împrietenit cu preşedintele Societăţii Vegetariene Londoneze, Dr. Josiah Oldfield. Gandhi a petrecut mult timp susţinând vegetarianismul în timpul şi după şederea sa în Londra. Pentru Gandhi, o dietă vegetariană nu numai că ar satisface cerinţele corpului, dar ar servi şi unui scop economic deoarece carnea era şi încă este mai scumpă decât cerealele, legumele şi fructele. De asemenea, în acea perioadă mulţi indieni aveau venituri mici, deci vegetarianismul era văzut nu doar ca un obicei spiritual dar şi ca unul practic. El se abţinea de la mâncat pentru lungi perioade, folosind postul ca formă de protest politic. El refuza să mănânce până când moartea sau cererile sale erau atinse.

Simplitatea

Gandhi credea cu convingere că o persoană implicată în serviciul societăţii ar trebui să ducă o viaţă simplă, lucru care ar putea duce, credea el, la Brahmacharya - puritatea spirituală şi practică. Simplitatea lui a început prin renunţarea la modul de viaţă occidental pe care îl ducea în Africa de Sud. L-a numit „reducându-mă la zero”, ceea ce înseamnă renunţarea la cheltuielile inutile şi adoptarea unui mod de viaţă simplu.

Gandhi petrecea câte o zi din fiecare săptămână în tăcere. El credea că abstinenţa de la vorbire îi aducea pacea interioară. În acele zile comunica cu ceilalţi prin scris.

La întoarcerea în India din Africa de Sud, unde a practicat dreptul cu succes, a renunţat la a purta haine occidentale, pe care le asocia cu bogăţia şi succesul. El se îmbrăca pentru a fi acceptat de către cea mai săracă persoană din India, susţinând folosirea pânzei lucrate în casă (khadi). Gandhi şi adepţii săi au adoptat purtarea hainelor ţesute din fire toarse de mâna lor şi încurajau şi pe alţii să facă la fel. În timp ce muncitorii indieni nu aveau un loc de muncă, ei îşi cumpărau deseori hainele de la fabricile deţinute de englezi. În opinia lui Gandhi, dacă indienii şi-ar fabrica propriile haine, ar cauza un puternic şoc economic sistemului britanic din India. Prin urmare, roata de tors a fost inclusă mai târziu pe steagul Congresului Naţional Indian. Ulterior, Gandhi a purtat un dhoti pentru tot restul vieţii sale pentru a exprima simplitatea existenţei sale.

Credinţa

Gandhi s-a născut hindus şi a practicat hinduismul toată viaţa sa, majoritatea principiilor sale provenind din hinduism. Ca un hindus obişnuit, el credea că toate religiile sunt egale şi a respins toate eforturile de a-l converti la o altă religie. “Rugăciunea este cheia dimineţii şi zăvorul serii”, spunea el.

A fost un teolog avid şi a citit despre toate marile religii. Gandhi credea că în centrul fiecărei religii este adevărul şi dragostea (compasiunea, non-violenţa şi Regula de Aur). „Regula de aur a conduitei este toleranţa mutuală, căci noi nu gândim niciodată la fel, vedem fiecare doar o parte a adevărului din unghiuri diferite”. De asemenea, el punea la îndoială ipocrizia, abaterile şi dogma din toate religiile şi era un neobosit reformator social. Ghandi spunea despre creştinism: „Îmi place Hristosul vostru. Nu-mi plac creştinii voştri. Creştinii voştri sunt atât de diferiţi de Hristosul vostru”.

Despre marile probleme ale lumii Gandhi spunea că „Sunt şapte rele în lume: 1. cunoştinţă fără caracter; 2. bogăţie fără muncă; 3. plăcere fără conştiinţă; 4. negoţ fără moralitate; 5. ştiinţă fără omenie; 6. politică fără principii şi 7. închinare fără predare”.