Solemnitarea Unirii din 24 ianuarie 1859

Iata cum reda marele istoric Xenopol starea sufleteasca din Moldova si Muntenia fata de Unirea din 24 ianuarie 1859:

“Trebuie facuta o deosebire intre Muntenia si Moldova in ceea ce priveste intrebarea unirii. Aceasta combinatie politica era pe placul poporului muntean, fiindca-i favoriza si interesele, mai ales acelea ale capitalei care totdeauna are glas hotarator in miscarile unui popor. Anume facandu-se unirea, capitala noului Stat trebuie sa fie Bucuresti, si Iasul era sa fie lovit in insasi existenta lui si a locuitorilor lui, intrucat era un oras care-si datora insemnatatea, numai imprejurarii, ca fusese o capitala politica.”

..................................

“Cu totul altfel in Moldova. Aici unirea putea deveni amenintatoare pentru starea oamenilor, mai ales pentru aceea a iesenilor. Coarda patriotrica acoperea insa cu sunetul ei pe acel al interesului personal. Unirea se arata deci in Moldova mai mult ca o jertfa in folosul neamului, mdecat ca un castig pentru tara insasi. Cu toate acestea, printr-un fenomen greu de itneles, dar care totusi se repeta in rari raspunsuri in sanul societatilor menite spre propasire, instinctul de pastrare al neamului rapuse pe al pastrarii individuale si nu numai Moldova, dar si Iasul, fura cuprinse de o inflacarare neoprita pentru ideea unirii, care puse stapanire pe cele mai multe minti ce se inaltau macat cat de putin peste nivelul zilnicei existenti”.

“Partidul unirii aduna in sanul sau toate elementele, inmanuncheaza in el toate cugetele si incorda toate vointele, spre a putea ajunge tinta mult dorita, si aceasta adunare, inmanunchiere si incordare era nevoie, deoarece niciodata poate o cauza mai dreapta nu a avut de luptat cu mai multa rea credinta, rautate si manopere ascunse, decat cea aparata de mica si slaba Moldova, contra unor uriasi ce vroiau sa-i innabuse vointa.”

Patriotismul barbatilor de stat de atunci a facut ca vointa Moldovei sa fie exprimata in ziua de 5 ianuarie, prin alegerea lui Alexandru Cuza, cunoscut ca infocat unionist. Aceasta alegere inseamna – cum zice asa de frumos Xenopol – “manifestarea intelectuala a puternicului instinct de pastrare a neamului”.

Dupa depunerea juramantului noului Domnitor, Mihail Kogalniceanu tine o inimoasa cuvantare in care exprima bucuria moldovenilor ca dupa o suta cinci zeci si patru de ani de dureri, de umiliri si de degradatie nationala, tara Moldovei a reintrat in vechiul ei dept de a-si alege domnitorul.

Adresandu-se lui Alexandru Cuza, Kogalniceanu ii spune: 

“Porti un frumos si scump nume, numele lui Alexandru cel Bun. Sa traiesti dar multi ani, ca si dansul; sa domnesti ca si dansul, si da, o Doamne!, ca prin dreptatea Europei, prin dezvoltarea institutiilor noastre, prin simtamintele tale patriotice sa mai putem ajunge la acele timpuri glorioase ale natiei noastre, cand Alexandru cel Bun zicea ambasadorilor imparatului din Bizant ca Romania nu are alt ocrotitor decat pe Dumnezeu si sabia sa”.

Tot Mihail Kogalniceanu in cuvantarea rostita din partea adunarii moldave in acea a tarii surori, da pe fata principiile mai adanci care impingeau pe oamenii cugetatori din Moldova a dori unirea cu Tara Romaneasca, cu toate jertfele ce aceasta contopire era sa coste pe cea dintai; “Tara Romaneasca este intreaga, Moldova este sfasiata; partile ei cele mai frumoase au fost rupte; Moldova dusa in hotarele ei, nu se poate apara nicin in contra inrauririlor straine; Moldova trebuie sa caute a se alipi catre sora sa. De aceea in Moldova, unirea nu este chestie de entuziasm, ci de judecata, de logica”.

In Muntenia, deputatii nationalisti intrunindu-se in sedinta secreta pentru a fixa candidatura la somnie, primesc ca un act de patriotism propunerea lui Boerescu de a alege pe Cuza. Starea sufleteasca a adunarii este descrisa de martori oculari:

“Un entuziasm de nedescris cuprinse pe toti deputatii din stanga si din dreapta; cei mai multi incepura a plange. Mitropolitul ceru crucea si Evanghelia; dar pana sa i le aduca pronunta juramantul, planand si el inaintea icoanei Sf. Treimi. Toti deputatii strigara “juram” si subsemnara actiul. Iesiti in sedinta publica, votara cu totii pentru colonelul Cuza, care fu ales cu unanimitate glasurilor”.

Cata inaltare sufleteasca inseamna pentru noi faptele inaintasilor nostri! Sa fie vrednici din ei intelegand sensul adanc al Unirii. Astazi mai mult decat oricand tara are nevoie de unirea tuturor fiilor ei, de unirea sincera si statornica in cuget si simtiri.

In raspunsul sau la primul mesaj al domnitorului, Mihail Kogalniceanu spune printre altele:

“Sa ne intalnim la Focsani, unde punand mana in mana, sa ne legam atat de strans, incat nici chiar soarta ea mai rea sa nu ne poata desparti. La Focsani, la Focsani dar, si acolo impreuna cu binecuvantarea Dumnezeului parintilor nostri, sa serbam marea sarbatoare a reinvierii Romaniei”.

Da! Si astazi, tot pentru reinvierea Romaniei, pentru a-i asigura drepturile, pentru a-i pastra un  loc sub soare si a-i croi soarta pe care o merita in acesta parte a Europei, vitejii nostri luptatori cu mandrie supremul sacrificiul.