Specii de busuioc si plante cu simbolistica ori semnificatie deosebita

In tarile de la poalele Himalayei, in India, Pakistan, Nepal, Sikkim, Bhutan, sud-stul Tibetului, multe specii de plante erbacee se bucura de mare respect, avand semnificatii speciale. Intre acesta sunt speciile de busuioc (Ocimum sanctum, Ocimum basilicum si altele) cunoscute sub denumirea locala de Tulsi sau Surasa. Dar nu numai in aceasta zona geografica, ci si in Asia Mica si pana in tara noastra, busuiocul este considerat o planta cu semnificatie religioasa si, in acelasi timp, cu valoare fitoterapeutica. De altfel, chiar si la popoarele antice, cum ar fi romanii sau grecii, el se bucura de mare respect, pana la adoratie.

La fel ca si in trecut, si astazi credinciosii merg la temple, pagode sau biserici cu un buchet de busuioc, fiind incredintati ca prin aceasta ei se purifica. El este intrebuintat la diferite ritualuri la hindusi si budisti la fel ca la noi de Boboteaza. Mai mult, la hindusi, in gura mortilor se pune un fir de busuioc, fiind incredintati ca prin aceasta cel mort nu va fi trimis in infern.

Tot in religiile indiene exista credinta ca busuiocul poate fi folosit in alimentatie, dar numai trei luni – vara, cand este in plina vegetatie. Venerarea lui ca planta sacra are loc in lunile noiembrie sau decembrie. Din partea lemnoasa a plantei se fac margele pentru matanii. Cel devorati zeitatii Vishnu prefera in acest scop semintele. Credinta este legata de faptul ca busuiocul este considerat ca o incarnare a zeitatii Laksmi, sotia zeului Vishnu.

In practica religioasa crestina, aceasta planta este folosita la sfintirea apei in timpul sarbatoririi Botezului lui Iisus. La hindusi exista obiceiul de a tine in maini ovaz si frunze de busuioc in apa sfintita. Acestea sunt numai cateva dintre simbolurile religioase de busuioc mai cunoscute in Asia si Europa.

In acelasi timp, busuiocul este considerat ca planta medicinala cu multiple utilizari. In calatoriile de studiu intreprinse in Asia, pe urmele medicinei traditionate, poti fi trase cateva concluzii si stabilite multe indicatii terapeutice ale busuiocului. Dintre acestea semnalam doar cateva.

Sucul celular – obtinut prin presarea frunzelor proaspete si luat in fiecare dimineata in cantitate de circa 10 g – se recomanda in febra cronica, in hemoragii, in dizenterie si dispepsii. Aceeasi cantitate, asociata cu 2 g de piper negru, este indicata in starile gripale si in febra intermitenta insotita de inflamatiile unor mucoase interne cu secretii (catar). Tot sucul proaspat, asociat cu piper, se recomanda ca preventiv si curativ in paludism. Doza profilactica si curativa este exprimata mai practic, la indemana oricui, astfel: cinci frunze proaspete de busuioc impreuna cu trei boabe de piper se iau in fiecare dimineata intre micul dejun si masa de pranz.

La fel, sucul proaspet din frunze de busuioc inlatura starea de voma si are proprietati antihelmintice. Asociat cu suc de usturoi si miere, sucul proaspat de busuioc este un bun expectorant in tuse si bronsita. Sub forma de pasta, obtinuta din frunze si asociata cu suc de lamaie, se recomanda in tratamentul herpesului si al multor boli de piele. Planta intreaga este apreciata ca avand proprietati expectorante, stimulente stomahice, diuretice, antiseptice, stimulente cardace, antidizenterice. Se prepara sub forma de decoct: o lingura de planta uscata la o cana cu apa si se beau trei cani pe zi.

Radacina proaspata se aplica local sub forma de pasta in cazul muscaturilor de viespi, albine, tantari sau lipitori. In obstetrica se recomanda, pentru o mai usoara expulzare a fatului, semintele plantei in amestec cu ulei de susan. In afectiunile oculare, in special blefarite, se foloseste pasta obtinuta din radacini amestecata cu putin lapte fiert. Frunzele, florile si radacinile de busuioc se utilizeaza si ca antidot preventiv si ca tratament n muscaturile de serpi, intern si prin aplicatii locale. Uleiul volatil obtinut din frunze este folosit ca expectorant, antiseptc si insecticid.

Specia cea mai comuna la noi, Ocimum basilicum, numita in Orient Kali Tulsi sau Ram Tulsi, are utilizari similare cu Ocimum sanctum. O alta specie de busuioc, Ocimum kilimandscharicum, originara din estul Africii, cultivata in India si Nepal, este folosita pentru obtinerea camforului si este indicata obisnuit, in tratamentul luxatiilor sau pentru calmarea durerilor in caz de contuzii.

Sunt prezentate doar o parte dintre numeroasele utilizari ale acestor specii de busuioc. Cel putin 50% dintre aceste efecte terapeutice au o valoare reala, confirmata de cercetarile stiintifice.

Dr. Ovidiu Bojor