Vietuitoarele dintre recifele Marii bariere de corali

Ca varsta geologica, bariera de corali este tanara: ea s-a format la sfarsitul celei din urma glaciatiuni, cand nivelul oceanului s-a ridicat. Initial, zona era un pamant uscat, iar apele care l-au acopeirt au adus polipi de corali si alte vietuitoare marine din Pacific. Exista, pe intinderea bariere, aproximativ 400 de specii de polipi constructori de recife, o categorie care traieste in ape calde, putin adanci si cu salinitate mare. Construirea recifului se face in cadrul relatiei simbiotice dintre polip si algele microscopice din tesutul sau, care, in schimbul protectiei si al substantelor nutritive primite, ii ajuta pe popili sa secrete un schelet calcaros de baza, pentru ca animalul coral sa se adaposteasca in timpul zilei de atacul pestilor de prada. Datorita existentei lor sedentare, polipii de corali seamana cu niste flori si, desi inca in secolul al III-lea i.Hr., filosofii greci ii numeau zoofite, totusi ei n-au fost acceptati ca animale decat in secolul al XVIII-lea.

Multe dintre vietuitoarele acvative ale Marii bariere de corali rivalizeaza in frumusete cu polipii, cu diversitate de forme, culori, modele si marimi. Cam o zecime din pestii de apa sarata din marile lumii, adica 2.000 de specii, traiesc in aceasta regiune. Mai exista 10.000 de specii de bureti, peste 4.000 specii de moluste si 150 de specii de echinoderme. Desi multe specii de pesti sunt veninoase, numeroase altele constituie o bogata sursa de alimentatie. Aborigenii, care probabil populau regiunea cu mult inainte de formarea varierei de corali, se hranesc in principal cu broaste testoase, vaci de mare si dugongi, singurele mamifere marine vegetariene.

Cu cateva secole inainte de venirea omului alb pe aceste meleaguri, negustorii asiatici, indeosebi cei din Macao, vizitau plajele nordice ale Australiei, pentru a-si procura delicatesa cea mai pretioasa care era, pentru ei, trepangul, un suculent castravete de mare, foarte gustat in China. Ancore, tunuri, monede si alte relicve recuperate in Marea bariera de corali depun marturie ca primii albi au fost adusi aici de galioane din Spania, Portugalia si poate si din alte tari europene.

Scurta istorie

Cea dintai calatorie atestata documentar este cea a lui James Cook, care a navigat, in 1770, de-a lungul intregii brariere si a botezat, in cursul periplului sau, numeroase insule si locuri de pe coasta. Botanistii Joseph Banks si Daniel Solander, imbarcati pe nava sa, «Endeavour», au facut cercetari asupra florei din regiune. Studiile au continuat in deceniile urmatoare, cand, pe rand, Matthew Flinders, cu nava «Investigator», in 1802, Philip Parker King, cu cutterul «Moermaid», in 1819 si Francis Price Blackwood, cu vasul «Ely», in 1843, au extins navigatia in zona.

Frumusetea regiunii a fost descrisa intaia oara in 1908, spre stiinta intregii lumi, in «Confesiunile unui scotocitor de plaja», prima dintre cele patru carti scrise de Edmund James Banfield, care, locuind cu sotia sa, vreme de un sfert de veac, pe Dunk Island, a lasat marturii valoroase despre istoria naturala si modul de viata al aborigenilor.

Zi, pe langa comertul cu scoici, corali si pestisori exotici tropicali, cea mai profitabila industrie in Marea bariera de corali este turismul. In afara de statiunile de vilegiatura de pe Gold Coast si Sunshie Coast, cum sunt supranumite zonele de litoral din dreptul barierei, au mai fost amenajate asezari de vacanta pe numeroase insule din larg. Peste o jumatate de milion de turisti viziteaza anual barera, in special pe durata sezonului uscat, din mai pana in decembrie, evitand vara umeda, cand musonii dezlantuie cicloane. In octombrie 1983, intreaga arie de 350.000 de kilometri patrati a fost declarata parc maritim national, care, administrat de guvernul federal, si-a castigat curand reputatia de a fi cel mai mare si mai frumos parca maritim de conservare din lume.

Studiile recente arata si indica prezenta unui proces de pietrificare a Marii bariere de corali care, in urmatorii ani, risca sa se rigidizeze ca un corp uman suferind de osteoporoza, din cauza efectului de sera si a poluarii mediului ambiant.