Interferente.ro Cultura Poezii Ruinele Targovistii

Luni, 09 Noiembrie 2015 23:53

Ruinele Targovistii

Ruinele TargovistiiVa oferim spre lectura poezia Ruinele Targovistii” scrisa de V. Carlova.

O, ziduri intristate! O, monument slavit!

In ce marime-nata si voi ati stralucit,

Pe cand un soare dulce si mult mai fericit

Isi revarsa lumina pe-acest pamant robit!

Dar in sfarsit Saturnul, cum i s-a dat de sus,

In negura uitarii indata v-a supus.

Ce jale va cuprinde! Cum totul v-a pierit!

Sub osandirea soartei de tot ati inegrit!

Din slava stramoseasca nimic nu v-a ramas.

Oriunde nu se vede nici urma unui pas.

Si-n vreme ce odat aoricare muritor

Privea la voi cu ravna, cu ochiul atintator,

Acum de spaima multa se trage inapoi

Indata ce privirea ii cade drept pe voi …

Dar inca, ziduri triste, aveti un ce placut,

Cand ochiul va priveste in linistit minut:

De mila il patrundeti, de ganduri il uimiti.

Voi inca in fiinta drept pilda ne slujiti

Cum cele mai slavite si cu temei de fier

A omenirii fapte din fata lumii pier;

Cum toate se rapune ca urma indarat,

Pe aripile vremii de nu se mai arat;

Cum omul, cat sa fie in toate savarsit,

Pe negandite piere sau cade in sfarsit.

Eu unul, in credinta, mai mult ma multumesc

A voastra daramare pe ganduri sa privesc,

Decat zidire-nalta, decat palat frumos,

Cu stralucire multa, dar fara de folos.

Si-ntocmai cum pastorul ce umbla pe campii

La adapost alearga, cand vede vijelii,

Asa si eu acuma, in viscol de dureri.

La voi spre usurinta cu triste viu pareri.

Nici muzelor cantare, nici mila voi din cer,

O patrie a plange cu multa jale cer.

La voi, la voi nadejde eu am de ajutor;

Voi sunteti de cuvinte si de idei izvor.

Cand zgomotul de ziua inceata peste tot,

Cand noaptea atmosfera intuneca de tot,

Cand omul de necazuri, de trude ostenit

In linistea noptii se afla adormit,

Eu nici atunci de ganduri odihna neavand,

La voi fara sfiala viu singur lacramand

Si de vederea voastra cea trista insuflat

A noastra neagra soarta descopar neincetat.

Ma vaz langa mormantul al slavei stramosesti

Si simt o tanguire de lucruri omenesti;

Si mi se pare inca c-auz un jalnic glas

Zicand aceste vorbe: “Ce vai! a mai ramas,

Cand cea mai tare slava ca umbra a trecut

Cand duhul cel mai slobod cu dansa a cazut!”

…………………………………………….

Acest trist glas, ruine pe mine m-au patruns

Si a huli viata in stare m-au adus.

……………………………………………..

Deci primiti, ruine, cat voi vedea pamant,

Sa viu spre mangaiere, sa plang pe-acest mormant,

Unde tiranul inca un pas n-a cutezat,

Caci la vederea voastra se simte spaimantat.

Addthis

Related news items:
Newer news items:
Older news items: