Interferente.ro Sanatate Terapii alternative Cromoterapia vindecarea prin culoare Efectele culorilor asupra psihicului si sanatatii fizice

Miercuri, 08 Decembrie 2010 20:08

Cromoterapia - vindecarea prin culoare

Efectele culorilor asupra psihicului si sanatatii fizice

 

"Culoarea, aceasta fermecatoare insusire a tot ce ne inconjoara, poate aduce in sufletul nostru bucurie sau tristete, caldura sau raceala, agitatie sau liniste. Ea ne face sa ne simtim mai aproape sau mai departe de noi insine, iar de felul in care ne pricepem sa o utilizam depinde, in mare masura, echilibrul nostru, linistea interioara proprie, bogatia trairilor noastre afective dar si starea noastra fiziologica".

 

  

Cromoterapia sau terapia prin culoare

 

Reactia noastra fata de o culoare este instantanee si are un impact profund asupra alegerilor pe care le facem in viata de zi cu zi. Desi felul in care fiecare individ percepe culorile are o anumita doza de subiectivism, exista cateva culori al caror efect are o semnificatie universala.

 

Cromoterapia sau terapia prin culoare se bazeaza pe vechea arta a utilizarii culorilor si a luminii in tratarea afectiunilor sau bolilor de orice fel. Anticii considerau ca prin culoare se poate obtine controlul asupra emotiilor si asupra intregului organism al omului.

Din Heliopolis in Egipt, Iran, India si China, oamenii au recunoscut proprietatile vindecatoare ale culorilor si le-au exprimat in diferite modalitati. Spre exemplu, in templul din Heliopolis, camerele erau special amenajate astfel incat lumina care patrunde sa fie descompusa in cele 7 culori componente si folosita pentru vindecare. In Iran, in arhitectura moscheelor erau incluse foarte multe mozaicuri bogat colorate, pentru curatarea spiritului.

 

S-a observat ca absenta luminii solare in tarile nordice, in timpul iernii, cauzeaza diverse afectiuni, precum "tulburarea afectiva sezoniera". Acest aspect poate fi un exemplu al rolului culorilor asupra sanatatii noastre.

 

Lumina solara, numita si spectru luminos, contine toate lungimile de culoare (inclusiv, ultraviolete si infrarosii). Timp de mai multe secole este cunoscut faptul ca spectrul vizibil este alcatuit din 7 culori diferite (ROGVAIV): rosu, oranj, galben, verde, albastru, indigo, violet. Aceste culori corespund celor 7 chakre ale corpului omenesc. In prezent, culoarea turcoaz a fost adaugata spectrului de culori vindecatoare, fiind acceptata existenta a 8 chakre in loc de 7.

 

Echilibrul energiilor fiecarei chakre a organismului este foarte important pentru sanatate si bunastare. Cromoterapia ajuta la echilibrarea si stimularea acestor energii prin aplicarea culorilor potrivite asupra corpului. Fiecare culoare a spectrului vizibil este lumina simpla cu o anumita lungime de unda si, deci, cu o anumita energie. Energia asociata fiecarei culori spectrale corespunde energetic uneia dintre cele 7 chakre ale organismului.

 

Culorile sunt absorbite prin ochi, piele si aura, iar energia lor ne influenteaza pe toate nivelurile - fizic, psihic si emotional. Fiecare celula a organismului necesita energie luminoasa, astfel energia culorilor este raspandita in intreg corpul.

 

Considerata o modalitate usoara de terapie, cromoterapia este un tratament naturist care nu este periculos, nu provoaca dependenta sau alergii si face posibila imbunatatirea calitatii vietii si sanatatii, fiind folosita ca tratament holistic sau alternativ. In prezent exista mai bine de 300 de afectiuni care se vindeca cu ajutorul cromoterapiei.


Principiul cromoterapiei

 

Principiul cromoterapiei este bazat pe capacitatea de reactionare a organismului la vibratiile luminoase. In practica, corpul uman este expus unui fascicol luminos care alterneaza culorile, rezultand o ambienta cu efecte benefice. Fiecare culoare din spectru are o anumita frecventa, lungime de unda si energie asociata ei. Culorile pe care le absorbim au efect asupra sistemului nervos, sistemului endocrin si a eliberarii de hormoni sau a altor substante organice din corpul uman. De asemenea, pot afecta energiile mai subtile ale chakrelor. Acestea pot afecta starea psihica, mentala, emotionala, si fizica a omului.

 

Simptomele afectiunilor sunt un semn al unei lipse sau utilizari nepotrivite a culorii si luminii, de catre celulele si organele corpului uman. Acest lucru se poate datora unor factori precum modul de viata, mediu, etc. Aceasta lipsa de echilibru poate fi corectata prin utilizarea selectiva a frecventelor culorilor. Formele prin care se transmit frecventele culorilor catre corp sunt numeroase.

 

 

 

Principalele tehnici utilizate in terapia prin culoare

 

Cromatica de interior

Culoarea camerelor in care locuim sau ne desfasuram diferitele activitati este cel mai important mijloc de cromoterapie. S-a constatat ca insomniile, depresiile, precum si anumite probleme psihosomatice pot fi mult ameliorate atunci cand sunt armonizate culorile din mediul in care traim. Gasirea culorilor adecvate pentru dormitor, living, birou etc. poate duce la imbunatatirea starii de spirit, a randamentului la serviciu si a starii de sanatate. La fel, culoarea peretilor din cladirile destinate tratarii sanatatii pacientilor are o mare influenta in vindecarea acestora. Nuantele indicate in acest sens sunt undeva intre verde-deschis si albastru-pastel. Nu este recomandat ca birourile, salile de sedinta sau conferinte sa aiba peretii albi, pentru ca albul induce oscilatia ritmului si a intensitatii diferitelor activitati. Pentru aceste spatii, culorile recomandate sunt galben, verde, portocaliu sau combinatii ale acestora. De asemenea, puteti incerca sa combinati principiile Feng Shui privind folosirea culorilor cu cele ale cromoterapiei; de exemplu, un perete de culoare albastra in nordul livingului va va aduce succese pe plan profesional si, totodata, va avea un efect linistitor asupra starii voastre de spirit, atunci cand va aflati acasa.

 

 

Culoarea hainelor

Deoarece toate celulele corpului uman sunt fotosensibile suntem afectati atat psihic, cat si fizic de culoarea imbracamintei pe care o purtam. Culorile hainelor spun multe despre temperamentul si afinitatile noastre, de asemenea, culorile hainelor cu care ne imbracam ne influenteaza caracterul, modul de a gandi, comportamentul si chiar anumite procese fiziologice, lucru de care cei mai multi dintre noi nu suntem constienti. Invatand sa ne alegem culorile potrivite pentru hainele pe care le purtam in fiecare zi, ne putem ameliora foarte mult nu doar starea de spirit, ci chiar starea de sanatate a intregului organism. Receptivitatea repetata fata de o combinatie de doua sau trei culori ii poate furniza terapeutului date importante despre starea energetica globala a fiecarui pacient. Fiind o terapie holistica, cromoterapia nu separa starea fizica de cea mentala ale individului, dat fiind ca acestea se influenteaza reciproc.

 

 

Culoarea alimentelor

Hrana naturala pe care o folosim in alimentatie ne poate furniza frecventa de vibratie a culorii sale. In functie de necesitatile de culoare ale organismului, consumarea hranei de o anumita culoare poate fi deosebit de benefica. Un element important in timpul mesei este reprezentat de modul de aranjare a felurilor de mancare si de culorile lor. Aportul de vitamine si substante nutritive este strans legat de culorile alimentelor. Legumele si fructele de culori similare detin compusi organici care genereaza culorile respective si care sunt de fapt antioxidanti, ajutand la stimularea sistemului imunitar al organismului.

Alimentele de culoarea ROSU (rosii, grapefruit, pepene rosu, capsuni) contin licopen, substanta care apara organismul impotriva bolilor de inima, scade cu 50% riscul producerii unui atac de cord si previne aparitia cancerului cervical si de prostata.

Alimentele de culoarea ORANGE/PORTOCALIU (morcov, dovleac, pepene) contin beta caroten, care neutralizeaza eventualele substante cancerigene, asigura aportul de vitamina A si protejeaza impotriva razelor ultraviolete.

Alimentele de culoarea GALBEN (lamai, pepene galben) contin bioflavonoide, adica pigmenti albi si galbeni care ajuta la absortia vitaminei C si care intaresc sistemul imunitar.

Alimentele de culoarea VERDE-INCHIS (spanac, praz) contin luteina si zeaxantina, care protejeaza organismul impotriva razelor ultraviolete, intaresc vederea si scad riscul aparitiei cancerului la san.

Alimentele de culoarea VERDE-DESCHIS (varza obisnuita si cea de Bruxelles, broccoli si conopida) contin compusi pe baza de sulf care protejeaza impotriva cancerului de colon, plamani, stomac.

Alimentele de culoarea ALB (usturoi, ceapa, arpagic) contin alilsulfuri, care intaresc sistemul imunitar si protejeaza organismul impotriva cancerului, ulcerului si bolilor de inima.

 

 

Solarizarea apei sau consumul de "apa de curcubeu" prin expunerea apei la soare

Putem incarca apa cu diferite frecvente de culoare pentru a ajuta la vindecarea anumitor afectiuni si pentru a activa energiile din organism. In acest scop se pot utiliza sticle sau borcane colorate, umplute cu apa si inchise cu un capac, pe care le asezam afara, in soarele diminetii. Lumina soarelui activeaza culoarea si transmite apei vibratia corespunzatoare. Aceasta apa energizata se bea in locul apei obisnuite si e un adjuvant natural in numeroase afectiuni. Durata expunerii la soare este de 1-3 ore. In absenta sticlelor colorate se pot folosi sticle transparente, care inainte de a fi expuse la soare se infasoara in celofan sau hartie de diferite culori. Se poate folosi, de asemenea, carton colorat, care se asaza pe un pahar sau pe un borcan cu apa. Trecerea luminii solare prin carton energizeaza apa cu o vibratie specifica culorii respective. Solarizarea apei in recipiente albastre este indicata in diferite inflamatii. In cazul in care se folosesc sticle de culoare rosie, apa obtinuta este indicata in stari depresive si in boli degenerative. Pentru cei ce se indoiesc de eficienta procedeului, pot face un experiment interesant, pot pune la soare cateva pahare mici de apa, fiecare de culoare diferita, si apoi pot gusta din fiecare pahar. Veti constata faptul ca gustul apei difera de la un pahar la altul, ceea ce confirma faptul ca exista incarcari energetice diferite care sunt transmise apei de catre culori.

 

 

Utilizarea cristalelor si pietrelor pretioase

Bijuteriile au fost considerate dintotdeauna nu doar obiecte de podoaba, ci si talismane cu virtuti terapeutice sau magice. Desi traditiile crestine resping magia pietrelor pretioase, pastreaza uneori valoarea lor terapeutica. Traditiile arabe recunosc valoarea curativa si de talisman a pietrelor; conform acestora, diamantul apara si fereste de griji, rubinul cicatrizeaza ranile, safirul binedispune, iar crisolitul apara de spiritele malefice. In Feng Shui, de asemenea, cristalele de diferite culori sunt utilizate pentru activarea diferitelor sectoare ale casei si pentru sporirea norocului pe diferite planuri ale vietii; de exemplu, citrinul atrage norocul la bani, ametistul este utilizat pentru consolidarea mariajului etc.


Expunerea corpului la lumina colorata prin concentrarea luminii solare pe zona afectata - lampa de cromoterapie

In cabinetele de cromoterapie se folosesc lampi puternice, de peste 400 de wati, de la care lumina porneste trecand printr-un filtru de culoare si ajunge pe suprafata corpului uman, direct pe piele - pe corpul uman in ansamblu sau doar pe anumite portiuni. Dupa 12 sedinte de expunere la aceasta lumina colorata, efectele sunt surprinzatoare. Pentru tratamentele la domiciliu se folosesc becuri colorate cu o putere mai mica, de 100-150 de wati. Se poate folosi si un proiector de diapozitive la care se ataseaza filtre colorate, in functie de efectul urmarit. Expunerea se face intr-un spatiu intunecos, iar in anumite cazuri culoarea se proiecteaza direct pe zona afectata, anumiti centri energetici sau puncte de acupunctura. Cel mai adesea, timpul de expunere la fiecare culoare variaza intre 15 si 30 de minute. Dupa sedinta de terapie, persoana respectiva va ramane intr-o camera fara lumina pentru cel putin jumatate de ora, corpul fiind acoperit cu un material din fibre naturale (bumbac sau lana), de culoare mai inchisa. Ca regula generala, este cunoscut faptul ca un anumit subiect prefera radiatiile cu frecvente si lungimi de unda care se regasesc in structura sa energetica. In acest fel, o anumita persoana poate fi caracterizata in functie de actiunea diverselor culori asupra psihicului sau, realizandu-se astfel un profil psiho-afectiv individual.

 

 

Vizualizarea interioara - "Respiram culorile"

In acest caz ne referim la respiratia normala, dar imaginandu-ne in acelasi timp, ca aerul este colorat. In cadrul acestei tehnici, culoarea de care este nevoie este vizualizata si introdusa in partea bolnava a corpului. Razele rosii, portocalii si galbene sunt introduse in corp prin picioare, razele verzi sunt introduse orizontal, prin centrul inimii, iar razele albastre, turcoaz, violet si rosu-purpuriu - prin crestetul capului. Apoi culoarea este vizualizata ca intrand in acea parte a corpului unde este necesara, sub forma unei sfere de lumina colorata (culoarea fiind aleasa special pentru boala ce se doreste a fi vindecata), care invaluie locul afectat sau intregul corp. Pe masura ce vizualizam mai bine aceasta sfera, vom incerca sa simtim efectele pe care le genereaza culoarea asupra noastra. Cateva sedinte (a cate 20 de minute fiecare), in care realizam o asemenea vizualizare a unei sfere de lumina colorata, vor avea efecte vindecatoare deosebite. Vizualizarea culorilor este o metoda excelenta pentru echilibrarea si revitalizarea chakrelor (centrii energetici din organism).

 

Cromopunctura
Aceasta este o practica terapeutica mai putin cunoscuta, care utilizeaza lumina colorata proiectata asupra punctelor de acupunctura. Una dintre tehnicile la care recurg deseori cromoterapeutii consta in utilizarea unor lanterne de buzunar pentru a difuza lumina colorata in zona afectata de un dezechilibru energetic. Zonele ce corespund punctelor de acupunctura s-au dovedit a fi mai receptive in vederea tratamentului. O alternativa la aceasta terapie consta in trecerea fasciculului luminos printr-un cristal de cuart.


Cromoterapia si grupa sangvina

S-au stabilit surprinzatoare corelatii intre grupa sangvina si culorile benefice fiecarei grupe. Astfel se considera ca cei cu grupa sangvina Ol sunt influentati pozitiv de rosu, portocaliu si gama de purpuriu. Celor care au grupa AII si ABIV le sunt favorabile culorile verde-inchis si albastru-deschis. Persoanele cu grupa sangvina BIII beneficiaza de rosu si portocaliu, care le tonifica organismul, iar albastrul si verdele ii calmeaza, le regleaza somnul, digestia si le favorizeaza eliminarea toxinelor. Indiferent de grupa sangvina, rosul intareste sistemul imunitar, dezvolta memoria, inlatura depresia si mareste rezistenta la efort. Din aceste considerente, persoanele cu imunitate scazuta ar trebui sa includa in vestimentatie sau intre accesorii unele de culoare rosie.

 

 

Efectele terapeutice ale culorii ROSU

Efectele terapeutice ale culorii ORANGE - PORTOCALIU

Efectele terapeutice ale culorii GALBEN

Efectele terapeutice ale culorii VERDE

Efectele terapeutice ale culorii ALBASTRU

Efectele terapeutice ale culorii INDIGO

Efectele terapeutice ale culorii VIOLET

Efectele terapeutice ale culorilor GALBEN LAMAIE, MARO, AURIU, ROZ, GRI, ALB, NEGRU

 

ATENTIONARE: Aplicarea cromoterapiei trebuie facuta de catre persoane specializate si foarte bine informate.

 

Addthis