Interferente.ro Cultura Diversitate Demonii in religie si in filosofie

Miercuri, 20 Aprilie 2016 22:51

Demonii in religie si in filosofie

demonii in religie si in filosofieDemonii, diavolii sau dracii, sub diferite numiri, ocupa, un loc insemnat in miturile si legendele religioase, in teologia si literatura populara sau culta.

Se crede ca iadul este in stapanirea dracilor, care chinuiesc sufletele oamenilor ce au pacatuit in viata lor, iar pamantul este si el populat de numeroase duhuri rele, de monstri, de fapturi bizare, fantastice, hidoase, care n-ar fi decat draci. Ca si cei din iad, dracii care cutreiera pamantul, chinuiesc si ei sufletele oamenilor, atragandu-i prin ispite pe calea pacatului.

In legenda biblica, Iov este supus tentatiilor, probelor de rezistenta morala si religioasa, in urma unei invoieli ce a intervenit intre Dumnezeu si Satana.

Din povestea biblica reiese ca Satana, cu invoierea lui Dumnezeu, supune chiar pe oameni cei mai buni si drepti, la grele incercari numai din dorinta de a-l convinge pe Dumnezeu ca ei sunt pacatosi, necredinciosi, egoisti si fatarnici.

Goethe s-a inspirat si el din aceasta celebra povestire biblica.

In prologul din “Faust” Domnul, inconjurat de ingeri vorbeste cu Mefisto avand in fata pe arhanghelii Rafail, Gavril si Mihail. Mefisto spune ca oamenii sunt prosti, ciudati, josnici. Ca si Satan din cartea lui iov, Mefisto apare tot ca adversar al oamenilor.

Atat in mitul biblic, cat si in poemul dramatic al lui Goethe, Satan sau Mefisto, vorbesc aproape familiar cu Dumnezeu, ca si cand ar fi aproape o dualitate.

Satan sau Mefisto nu pot sa intreprinda actiunea lor impotriva oamenilor decat cu invoirea lui Dumnezeu. Din aceasta se desprinde puterea lui limitata de mandatar al lui Dumnezeu.

Dar, pentru ce Dumnezeu, daca e convins de credinta slujitorilor sai – cazul Iov sau cazul Faust – totus, in urma staruintelor acestora, ii autoriza sa-i supuna la grele incercari, cu conditia sa nu se atinga de persoana lor fizica, adica sa nu-i omoare?

Dupa comentatorii bisericii latine din Evul Mediu, ca Sf. Grigore sau diaconul Teofil, Dumnezeu, a lasat pe Satan sa-l supuna pe Iov tentatiilor fiind convins ca omul incercat va iesi triumfator din lupta. Ceea ce este interesant si ciudat in mitul biblic, ca si in celelalte legende religioase medievale, dupa care s-a inspirat si Goethe, cand a scris dialogul lui Faust, este aceasta invoiala, aceasta stanie colaborare intre Dumnezeu si Satan.

Dumnezeu este judecatorul suprem, judecatorul judecatorilor, iar Satan este acuzatorul, in timp ce omul este prevenitul.

Satan este acuzatorul lui Iov si in aceasta calitate el acumuleaza probelor de vinovatie, supunand pe Iov, prevenitul, sistemului probelor, in ordinea stabilita de dansul.

Probele sunt variate: proba prin tentatii si suferinte fizice si morale, cazul Iov sau cazul Eustache, proba prin foc – arderea Sodomei si Gomorei, cazul Lot, proba prin apa – potopul, cazul lui Noe.

In Evul Mediu, Satan a fost de asemenea considerat de acuzator si adversar inversunat al omului, ca un element distrugator, care urmareste mai intai dezagregarea corpului uman prin torturi sau boli spre a putea obtine dezagregarea sufletului, disperarea si pierderea simtului moral si a credintei in Dumnezeu, a celui supus incercarilor.

In Apocalips se spune despre Satan: “A fost acuzatorul fratilor nostri; el e acela care ii acuza, zi si noapte, in fata lui Dumnezeu.”

Si cum au explicat comentatorii bibliei si ai legendelor satanice din evul mediu, aceasta ura inversunata si persistenta a lui Satan impotriva oamenilor pacatosi, ca si a celor virtuosi?

Iata cum: Satan a fost un fiu al cerului, un inger; cel mai frumos dintre ingeri. El s-a razvratit impotriva lui Dumnezeu si atunci a fost alungat din cer si zvarlit pe pamant.

Tatal ceresc l-a pedepsit sa cutreiere pamantul in lung si in lat, sa prefere intunericul, sa se miste printre oameni.

Odata cazut din cer pe pamant el a fost pocit, schimonosit si a luat caracteristica siabolica. Fata lui, intunecata si grava, este trista. O melancolie profunda si agresiva. Privirea lui patunzatoare este piezisa. Lumea pamanteasca ii este nesuferita si o dispretuieste. Pe omul care se considera legat, spiritual, de Dumnezu si de fiii cerului, il uraste si de aceea cauta sa-l piarda, fiziceste si moraliceste, prin tentatii, prin cultivarea viciilor sale, prin nimicirea credintei sale religioase si a fortei sale morale, prin intunecarea mintii si ratacirea judecatii sale, prin disperare.

Se spune adeseori in limbajul popular: “Mii de draci!”. In scrierile lui Rabelais din secolul XVI, “La vie tres horrifique du gand Gargantua” ca si in istoria lui pantagruel, gasim expresia “Mille panerees de diables!”

Cum se explica aceasta pluralitate a diavolului, sub formele cele mai fantastice si schimbatoare, in credintele populare ale tuturor natiunilor si care n-are nicio legatura cu Satan sau diavolul unic, zeul decazut si in dualitate cu Dumnezeu?

Aceasta pluralitate a diavolului este expresia sub o forma demonica a zeilor pagani din antichitatea greco-romana, care fiind detronati si alungati din Olimpul lor, de atunci ratacesc pe pamant. Acel drac cu barba de tap, cu coarne in frunte si cu picioare de capra, nu este altul decat satirul din antichitate. Dracul ce apare de sub pamant dintr-o flacara este Vulcan, zeul docului. Dracul care astazi tulbura apele este zeul Neptun sau Poseidon, zeitele sunt ielele s.a.m.d. Nu mai este crepuscul zeilor, ci pedeapsa zeilor! Cine a contribuit la aceasta transformare a legiunilor de zei din Olimp, in acei mii de draci, de iele si de duhuri necurate, care ratacesc prin lume de sperie azi copiii si femeile, care cred in asemenea aparitii?

Crestinii din epoca medianismului evanghelic care au cautat sa intunece gloria zeilor pagani, detronandu-i si considerandu-i produse ale diavolului.

Se crede ca dracul se uita crucis, piezis, incrucisat.

La tara, in Ardeal, fetele care vor sa-si vada usitul lor in noaptea anului noi – care se numeste vegelat – nu vorbesc unele cu altele si daca bate cineva la usa, in miez de noapte, sau cine cheama atunci pe nume una din fete, niciuna nu raspunde si nici nu iese din casa, caci e semn ca necuratul e afara.

La tara, cand un om trage sa moara, i se pune repede o lumanarica de ceara in mana, ca sa departeze pe necuratul, care umbla sa-i apuce sufletul!

Ca nu cumva dracul sa se apropie de noul nascut, mamele aseaza sub perina, in leagan, o cruce, o carticica a Maicii Domnului, usturoi, grau, tamaie, un cutit, iar deasupra usii anina o naframa rosie.

Mama copilului cand iese din odaie se inarmeaza impotriva dracilor sau a duhurilor rele, cu un cutit sau frigare, iar langa leaanul copilului pune o matura care tine loc de om pazitor.

Credinta populara este ca dracul si ielele, stafiile, moroii si toate duhurile necurate vor sa fure copilul si sa-l inlocuiasca cu o pocitanie draceasca sau sa-l schimonoseasca.

Numele dracului in romaneste: Belial, fiul belialului in textele vechi religioase, de la biblicul Belial – ticalos, netrebnic, evreieste beliyaal – fara folosinta si curatenie; Velzebut, Belzebut, Lucifer, Bestreaga, Nava, Eosfor, Lheon, Lighioana, Cotilici, Dodielnicu, Fesache, Goidila, Hnadrea, Hantu, Moflea, Polima, Sanu, Chioru de la turcescul Kieur, care este denumirea data dracului; Zarzavela, Izicuta, Matracuca, Stredelul Dracului, Incornoraul, Anghipet, Sgaiba, Suca, Aghiuta, Inger de balta, etc.

Addthis

Related news items:
Newer news items:
Older news items: