Alba Iulia - istorie si legenda

Pe malul drept al Muresului, acolo unde acesta primeste apele bogate in aur ale Ampiolului, e Alba-Iulia, vechea capitala a Ardealului si a tinuturilor locuite de romanii de peste munti.

Cetatea de la Alba-Iulia e in deal. Orasul e in vale. Vechea colonie, romana era si mai in vale.

Cum isi explica, cum talmaceste poporul lucrul acesta?

Iata o legenda:

Cica demult, cand traiau inca pagani pe pamant si crestini erau foarte putini, a venit odata un calugar sa faca sfanta slujba crestineasca putinilor credinciosi din partea locului.

Preotul calugar se roaga lui Dumnezeu pentru mantuirea poporului credincios. Si iata ca El trimite pe ingerii sai din cer, ca sa-i ajute, dar era prea tarziu si paganii prea aproape. Ce sa faca? Scufunda pe pagani in fundul prapastiei, iar pe crestini ii ridica in slava.

Unde-i cetatea acum, erau crestinii. Pe unde curge Muresul astazi, ar fi fost paganii. Asa spune legenda.

Istoria si viata de toate zilele insa nu stie de alta minune decat de cea savarsita de munca si vrednicia omeneasca. Cetatea cu zidurile ei puternice de acum, s-a ridicat din porunca imparatului Carol al IV-lea.

Si tot cu munca aspra, necrutatoare, s-au facut si celelalte “minuni”, care sunt in stransa legatura cu numele acestui istoric oras.

Fiind asezata in centrul pamantului locuit de romani, a fost menita (harazita) de soarta sa aiba rol hotarator in viata acestui popor.

Aici a fost vechiul Apulum, centrul militar al Daciei lui Traian, de unde porneau drumurile legiunilor romane in lungul si in latul provinciei.

Pe ruinele lui s-a inaltat apoi, dupa potolirea valurilor ridicate de navalirile barbare, scaunul de domnie al voievozilor ardeleni, intre care au fost atatia romani mari: un Ioan Huniade, zidul de aparare al crestinatatii; un Mihai Viteazu, care a infaptuit pentru intaia oara idealul de unitate al neamului romanesc.

Aici a fost si scaunul mitropolitilor nostri de pe vremuri. De aceea se numesc si astazi “de Alba Iulia si Fagaras”.

Aici si-au sfarsit viata in cele mai ingrozitoare chinuri conducatorii miscarii noastre nationale: Horea, Closca si Crisan, la 28 februarie 1785.

Aici a fost tinut in robie si plamuit de maghiari craiul muntilor nostri apuseni, neuitatul nostru Avram Iancu, drept rasplata ca ca a sarit cu romanii sai in ajutorul imparatului austriac atacat de maghiari.

Aici, in fine, s-a incoronat cu mare pompa Regele Ferdinand, ca Rege al Romanilor de pretutindeni.

Aici a avut loc Marea Unire de la 1 Decembrie 1918.

Dupa “Prin Romania” de Ion Georgescu