Interferente.ro Descopera Istorie Amintiri despre Napoleon Insula Sfanta Elena

Vineri, 12 Iulie 2013 02:35

Amintiri despre Napoleon - Insula Sfanta Elena

O veritabila intoarcere in timp este senzatia pe care o ofera micul port Jamestown, centrul administrativ al Insulei Sfanta Elena. Aceasta localitate are imaginea unei asezari engleze de la inceputul secolului trecut. Pe de alta parte, ea da impresia unui oras al jucariilor. Totul pare, aici, miniaturial. Strada principala arata ca si cand totul ar fi pregatit pentru turnarea unui film despre exilul lui Napoleon Bonaparte. Pentru a reda imaginea exacta a localitatii din 1815, anul debarcarii lui Napoleon pe aceasta insula, trebuie mutate doar o linie sau doua de telefoane.

 

Pentru a ajunge in acest port trebuie parcursi 1800 km dinspre Africa sau 3500 km dinspre Brazilia. De la distanta, insula pare lipsita de vegetatie, dar, pasind pe tarmul ei, impresia se schimba radical. Vegetatia de interior ii confera acestei insule, lunga de 17 km si lata de 10,5 km si avand suprafata de 122 kmp, aspectul unei veritabile gradini botanice. Aici se intalnesc fagi (adusi de europeni), conifere, bambusi, bananieri, cedri, eucalipti. Proliferearea acestei vegetatii este favorizata de climatul subtropical moderat, de alizeul de sud-est si apele reci ale curentului maritim din Atlanticul de Sud. Pe insula s-au aclimatizat si broastele testoase uriase aduse din Insulele Seychelles. Nu lipsesc nici muntii. Sunt, insa, scunzi. Astfel, Muntele Acteon are 875 metri inaltime, iar High Peak – 797 metri. Aceste inaltimi sunt parti ale unui con vulcanic. De astfel, intreaga insula reprezinta un rest dintr-un con vulcanic ce, in trecut, era mult mai mare. Se apreciaza ca vulcanul a fost activ cu 14 milioane de ani in urma.

Primul navigator care a pus piciorul pe insula a fost portughezul Juan de Nova Castello in 1502. El i-a dat numele ce-l poarta si in prezent. Primii locuitori au fost portughezul Fernardo Lopez cu doi soldati si sase sclavi negri (dintre care patru femei), debarcati de Alfonso Albuquerque, comandantul unei nave in drum spre India, pentru ca s-a razvratit. A fost vizitata de englezi in 1588 de englezi, luata in stapanire de olandezi in 1600 si cedata Angliei in 1661, in schimbul unor teritorii de la Capul Bunei Sperante. Ea a fost administrata din 1673 de Compania britanica a Indiilor de Est, iar din 1833 direct de Marea Britanie. Insula fiind in calea drumurilor maritime, a fost numita in trecut si “Hanul Atlanticului”.

Primul vizitator prestigios a fost, in 1676, astronomul englez Edmund Halley, care a sosit aici pentru a observa trecerea planetei Mercur. Charles Darwin a vizitat, si el, insula in 1836. Ea a constituit locul de deportare a multor sefi de trib din Africa, care se opuneau colonizarii, iar, in timpul razboiului anglo-bur (1899-1902), aici au fost adusi prizonieri buri. Dar aceasta insula este renumita in intrega lume ca fiind locul in care a fost exilat si a murit, la 51 de ani, Napoleon Bonaparte. Fost imparat al Frantei a stat, intre 1815 si 1821, in localitatea Longwood, unde, ulterior, s-a amenajat si casa-muzeu. Documentele pastrate in arhiva, ce se afla in interiorul vechiului fort din timpul exilului lui Napoleon, Hudson Lowe, a primit, din partea lordului Bathurst de la Departamentul de razboi britanic, instructiuni amanuntite cu privire la tratamentul ce trebuia aplicat fostului imparat francez. In primul rand, Napoleon era denumit “generalul”, ca si cand nu ar fi fost niciodata imparat al Frantei. I-au fost lasate vesela, mobila, cartile si vinul. I s-au luat banii, diamantele, biletele de banca, pentru a preveni folosirea lor in vederea unei eventuale evadari de pe insula. Napoleon trebuie, intotdeauna, sa fie insotit de un ofiter englez din garnizoana puternic intarita a insulei. Orice scrisoare expediata sau primita de Napoleon era cenzurata. Nu se admitea acostarea in portul insulei decat a navelor de razboi britanice si a celor apartinand Companiei Indiilor de Est. Lui Napoleon trebuia sa i se lase sa inteleaga ca, in cazul in care ar fi incercat sa scape, ar fi fost supus la o detentiune stricta. Intr-o scrisoare pastrata aici, trimisa de generalul conte de Montholon din suita lui Napoleon, guvernatorul Lowe, se arata: “Ura este cea care a determinat alegerea acestui loc si tot ea a stat la baza instructiunilor care i-au fost date comandantului de aici sa-l numeasca pe imparatul Napoleon “generalul” din dorinta de a ne obliga sa recunoastem ca el nu a domnit niciodata in Franta”. In raspunsul la aceasta scrisoare dat de amiralul George Cockburn, care l-a adus pe Napoleon la bordul navei sale de comanda “Northumberland” pe Insula Sfanta Elena se precizeaza: “Domnule, ma simt obligat sa va explic, oficial, ca nu am cunostinta ca, pe aceasta insula, se afla in prezent un imparat sau ca ar fi venit cu mine aici, la bordul navei “Northumberland” vreo persoana care sa posede un asemenea titlu”. Desi a respectat toate instructiunile primite din Anglia cu privire la tratamentul prescris sa fie aplicat lui Napoleon, Hudson Lowe a murit sarac in Chelsea.

In casa inconjurata de alei bine ingrijite din Longwood, unde a trait in exil Napoleon, si care a devenit, intre timp, muzeu, se pastreaza fotografii si tiparituri privind momente din viata lui Napoleon sau infatisand scene ale bataliilor sale celebre. Tot aici se gasesc portrete ale sale facute de David Gerard si Delaroche. In cele 11 camere ale muzeului pot fi vazute diferite obiecte ce i-au apartinut lui Napoleon, cum ar fi patul de campanie folosit de el la Austerlitz, ceasul pe care l-a purtat la Marengo, masca sa mortuara. Gilbert Martineau a scris mai multe carti despre Napoleon sau despre anturajul sau de pe Insula Sfanta Elena. De un succes deosebit s-a bucurat in Franta cartea sa despre Letitia Bonaparte – mama lui Napoleon. Privitor la fostul imparat al Frantei, Martineau sustine ca pulsul i-a fost toate viata sub 50 de batai pe minut. Napoleon isi lua masa in doar sapte minute. Era un om foarte sobru. Manca putin si era cumpatat la bautura. Intotdeauna vomita cand il apucau excesele de furie. In timpul captivitatii, lui Napoleon ii placea sa citeasca cu glas tare membrilor suitei sale din scrierile lui Racine si, in mod deosebit, piesa “Andromaca”. Gilbert Martineau nu impartaseste opinia ca moartea lui Napoleon s-ar datora otravirii sale lente cu arsenic de catre veritabilii sai temniceri englezi. El precizeaza ca, la autopsia facuta lui Napoleon, s-a constatat ca peretele stomacului era perforat. Simptomele pe care le-a avut Napoleon au fost de epuizare, pierderea poftei de mancare, febra, voma cu sange. In opinia sa, Napoleon ar fi murit de ulcer digestiv sau cancer.

In registrul de inmormantare, pastrat in arhiva din Jamestown, scrie: “Napoleon Bonaparte, a fost imparat al Frantei, a murit la 5 mai 1821 in vechea casa din Longwood si a fost inmormantat pe proprietatea lui Richard Torbett”. Numele lui Napoleon se afla trecut intre Edmond Hawes, locuitor al insulei, si Maria Mills, sotia maiorului de artilerie Mills din garnizoana de pe Insula Sfanta Elena. Desigur, mormantul lui Napoleon de pe insula este acum gol. La 19 ani dupa moartea sa, ramasitele pamantesti ale lui Napoleon au fost exhumate si reinmormantate cu toate onorurile la Domul Invalizilor, din Paris.

Addthis