Interferente.ro Parinti si copii Noi si copiii Cetatea dacica de la Stancesti legenda

Vineri, 15 Martie 2013 16:11

Cetatea dacică de la Stânceşti legenda

 

În apropierea Botoşanilor se văd şi azi urmele a două cetăţi înconjurate cu val de pământ. Săpăturile arheologice au dat la iveală locuinţe construite din lemn şi lut amestecat cu paie şi frunziş, ceramică lucrată cu mâna, vârfuri de săgeţi din bronz, perle din pastă sticloasă colorată şi un obiect de aur, de o mare valoare, reprezentând un animal cu cap de mistreţ, trup de peşte şi coadă de pasăre. Să ascultăm însă legenda legată de cetatea dacică de la Stânceşti.

 

Când s-a auzit că romanii au pornit să cucerească lumea, zicându-şi stăpâni ai pământului, un fulger de groază a străbătut întreaga seminţie dacă, lăsând în inimi o mare nelinişte.

- Să ne unim, să întărim cetăţile şi braţele noastre tari, a zis înţeleptul Burebista. Numai aşa îi vom opri pe romani să vină asupra noastră!

Astfel a apărut în fruntea destinelor dace, Burebista, cel mai mare dintre regii Traciei. Unind el întreaga suflare dacă, întărind cetăţile şi oştile, a făcut din poporul său o uriaşă putere, spulberând primejdia romană spre alte zări. Şi liniştea a domnit multă vreme nestingherită. În vremea aceea s-au ridicat şi cele două cetăţi de lângă Botoşani, una mai tare ca cealaltă, cu mult mai puternice decât altele. Aşa de puternice erau că ele ar fi adus faima Daciei, dacă Decebal ar fi reuşit să deschidă cel de-al doilea front după ce a căzut Sarmisegetuza. Iar Roma ar fi plătit din greu cutezanţa de a se opune dacilor, strămoşii lor. Şi ochiul treaz al Marelui Rege, Burebista, veghea pretutindeni, colinda ţara să-i cunoască oamenii şi locurile. El îşi împărţea grija, deopotrivă, la toate cetăţile din Dacia. Aşa a ajuns şi pe la noi, să vadă şi cele două cetăţi de lîngă Botoşani. Poporul i-a făcut o mare primire. Sub cerul albastru fâlfâiau steagurile dace şi sclipeau armurile în razele soarelui, scuturile aruncau fulgere şi licăreau coifurile. Suliţele ostaşilor, ca o pădure, îşi înălţau vârfurile în aer. Oştile erau gata parcă să înfrunte semeţia cuceritorilor. Mulţimea adunată se revărsa până departe. Lumea era în aşteptare şi numai freamătul ei se auzea ca un ecou stins şi depărtat.

În freamătul poporului a apărut Burebista. Cornurile au răsunat şi oştile i-au dat onorul. Au zăngănit armele şi în faţă i s-au perindat cetele de războinici. Regele păşea demn şi maiestuos. Vederea lui înflăcăra pretutindeni inimile. În cale i-a ieşit fiica celui dintâi conducător al cetăţii. Mâinile ei albe ţineau o tavă de lut cu pâine şi sare. Alături era o căniţă cu vin. În sufletul său poporul nu renunţase la vechile tradiţii, chiar dacă creşterea viţei era îngrădită. Regele muşcă din pîine şi-şi atinse buzele de vin. Splendoarea cetăţii l-a uimit. Desăvârşită de meşteri iscusiţi, i s-a părut de neînvins.

- Mărite rege, i-a zis comandantul cetăţii, în mâna ta îmi încredinţez soarta fără şovăire şi jur să lupt pe veci, eu şi această cetate, numai sub steagul Daciei unite!

Şi plăcându-i cetatea, Burebista i-a lăsat în dar acel obiect de aur cu cap de mistreţ, trup de peşte şi coadă de pasăre. Şi le-a zis vitejilor ei:

- Să loviţi în duşmani cu puterea mistreţului, să vă strecuraţi printre dânşii ca peştele prin apă şi să treceţi peste ei ca pasărea în zbor. Şi el să fie steagul acestor cetăţi ca două stânci. Iar tu, fată frumoasă, ce mi-ai dat căniţa ou vin rubiniu, primeşte acest şirag de perle.

De atunci cetăţilor li s-au zis stânci, iar mai apoi Stânceşti. Şi, pe aceste locuri, strămoşii noştri daci, cei mai viteji dintre traci, au aprins focurile vestind apropierea duşmanilor şi-au apărat glia prin dârzenie şi nefrică de moarte. Peste ţărâna lor a crescut iarba ce şi-a înfipt adânc rădăcina în acest pământ.

Addthis

Newer news items:
Older news items: