Cum mor vulturii

 „Se spune ca, simtindu-si sfarsitul apropiat, vulturii isi iau zborul spre inaltimi, apoi, strangandu-si aripile, se lasa sa cada pe pamant ca o puatra. Sa fie oare adevarat ca aceste frumoase si mandre pasari isi aleg de buna voie o moarte atat de spectaculoasa? Naturii nu-i plac sinuciderile ... Si apoi, daca un vultur izbuteste sa se inalte atat de sus, in mediul lui indragit, inseamna ca se simte in puteri si nicidecum slabit ...”

Dorind sa verifice aceasta legenda care circula pe seama vulturilor, N. Aleev s-a deplasat in muntii din sudul Uzbekistanului. Acolo, printre stanci, isi au salasul vulturii barbosi (Gypaetus barbatus). Dar, sa-i dam din nou cuvantul …

Putini oameni au asistat la ultimele clipe din viata vulturilor, scrie N. Aleev. “De aceea as dori sa le descriu, asa cum le-am vazut cu ochii mei.”

“Inaintam calare pe potecile abrupte ale muntilor Ghisar. Ceata se destramase si nu mi-a trebuit mult sa dau cu ochii de un vultur, era un vultur barbos, in stare sa transporte cu usurinta o vulpe si sa rastoarne cu aripile-i puternice un berbec salbatic. Vanatorii povestesc ca vulturii barbosi ataca chiar si lupi tineri.

Cel pe care-l vazusem, insa, nu parea defel agresiv. Sedea intr-un varf de stanca si, lucru curios, era inconjurat de corbi. In primul rand mi-am spus ca vulturul se ospata, iar corbii asteptau in speranta sa se poata infrupta din ramasite. Dar ma inselasem. De data aceasta, corbii sperau sa capete ceva mai mult decat ramasitele unui ospat.

Am inteles si m-am intristat. Da, vulturul tragea sa moara. Imobil, cu penele zburlite, cu aripile spanzurand neputincioase, vulturul parea ca-si traieste ultimele clipe. Nu se mai putea tine pe picioare si se sprijinea in varful aripilor ca in niste carje, dar ochii ii erau vii si priveau tinta, sfedelitori, spre corbi. Sub focul acestei priviri, corbii nu indrazneau sa atace vulturul neputincios. Apoi pasarea a lasat sa-i casa capul pe piept. Un corb a sarit, dand sa se apropie. Altii l-au urmat. Dar vulturul si-a ridicat capul si privirea-i crunta i-a speriat pe corbi. Apoi capul i-a cazut din nou. Ca la comanda, corbii s-au napustit asupra-i si au inceput sa-i zmurga penele, intr-un ultim efort, disperat, vulturul si-a desfacut aripile puternice si a lovit cu ciocul un corb. Acesta s-a rostogolit in prapastie. Ceilalti s-au departat la o distanta apreciabila, dar nu pentru mult timp, la un moment dat s-au intors in card compact. Vulturul a scos un sunet nedeslusit, a incercat din nou sa-si deschida aripile, dar puterile l-au parasit si s-a prabusit pe pietris. Corbii s-au napustit asupra prazii, croncanind si incaierandu-se intre ei.

Iata, deci, cum mor corbii …”