Interferente.ro Turism Statiuni montane Drumul Durau sau Drumul lui Baciu

Marţi, 11 August 2015 00:12

Drumul Durau sau Drumul lui Baciu

muntii ceahlauIata un minunat traseu al muntilor Ceahlau: Drumul Duraului sau Drumul lui Baciu.

Marcaj: banda rosie

Timp de parcurs: Com. Ceahlau (0,00 h) - Durau (2,30 h) - cabana 7 Noiembrie - (3,40 h) - Piatra Lata - (4,50 h) - Panaghia - (5,30 h) - Toaca - (5,40 h) - cabana Dochia - (6,30 h).

Fie ca ai sosit cu pluta, venind dinspre Vatra Dornei, fie ca ai venit prin Tulghes, pe V. Bistridoarei, dinspre Toplita, fie ca drumul ales a pornit de la Piatra Neamt prin Bicaz peste lacul de acumulare sau din Tg. Neamt, toate aceste cai se intalnesc in com. Ceahlau, una dintre principalele baze de ascensiune. Se aduna in aceasta comuna, la poalele muntelui, trei drumuri venind din Moldova, Transilvania si Bucovina. De la primii pasi, tablele indicatoare de marcaj te indrumeaza catre cele doua poteci de munte, din care una (porneste spre Durau trecand prin satul Schitu, iar cealalta se indreapta spre cabana 7 Noiembrie, urmand calea pe Piciorul Humariei (traseul nr. 8 marcat cu triunghi albastru).

Drumul spre cabana Durau incepe de pe marginea lacului de acumulare, dupa cum indica de altfel si sageata de pe stalpul de marcaj, indreptandu-se inspre sud, fiind marcat cu banda rosie. Dupa aproximativ 800 m intilneste Pariul Schitu care duce spre bazinul lacului, apele piraielor: Slatina, Martin, Rupturi si ale Duraului. Numai din punctul de confluenta cu Paraul Durau, apele acestor paraie infratate primesc numele de Paraul Schitu si sub acest nume ajung pana la confluenta cu Bistrita, pierzandu-si numele si apa in lacul de acumulare format de barajul Hidrocentralei V. I. Lenin de la Bicaz.

Pe valea Paraului Schitu, in sus, apar la fiecare pas din frunzarul de mesteceni si rachite gospodariile localnicilor. Dupa putin timp, pe dreapta, intalnesti o poteca ce urca numai cativa metri pana pe o platforma de un pitoresc deosebit, ce domina valea. Aici se vad ruinele unor turnuri de cetate. Sunt urmele Palatului cnezilor, marturie a vietii deosebit de zbuciumate, vreme de mai multe sute de ani, a catorva familii domnesti si mai ales a familiei Cantacuzinilor din Moldova. Erau o ramura a celorlalti Cantacuzini din Muntenia, inruditi de aproape cu Vasile Lupu prin Tudosca Doamna. Prin 1813, Gh. Cantacuzino, dupa o sedere indelungata in Rusia, s-a intors in tara cu titlul nobiliar de cneaz. In familia lui se vorbea mult ruseste. Astfel, din 1813 si pana in zilele noastre, vechii cetati cu biserica dinaintea ei si ruinelor care se mai vad le-a ramas numele de Palatul cnejilor. Vreme de aproape 400 ani, zidurile acestui palat au ascultat necontenit susurul adormitor al Paraului Schitu, in timp ce arsita si vanturile au purtat spre zarile cerului pulberea zidurilor lui. Astazi, din Palatul cnezilor n-a mai ramas decat putinul pe care-l vezi si zidul din poarta vechii cetati. Bolta portii este construita din gresia de Kliva care nu se gaseste in apropiere. Se presupune ca a fost adusa din Piatra Neamt sau chiar din V. Trotusului. Cele patru turnuri ale caror bolti au fost maiestrit arcuite vor mai dura secole. Turistii vor opri curand in apropierea cetatii barcile cu motor; vor sosi aici, pe undele de cristal ale lacului, in ceasurile cand ruinele cetatii prind glas, in ceasurile de veghe cand amurgul invaluie fruntea Ceahlaului. Atunci turistii vor asculta - ca si noi acum - povestile domnitelor din neamul lui Vasile Lupu, care, speriate de urgia luptelor din vai, se inchideau cu teama in vechiul palat, iar daca bataliile inspaimantatoare ajungeau pana sub zidurile lui, ele porneau in bejenie, peste apa Bistricioarei, trecand muntii pe la Prisacani in tara Ardealului.

Construita in prima jumatate a sec. al XVIl-lea, intr-un stil simplu, fara abside laterale sau pridvoare, caracteristice arhitecturii epocii si stilului moldovenesc, biserica a fost reconstruita prin anul 1823, iar in iunie 1958 i s-au facut reparatii. Este un monument de arhitectura caracteristic epocii, demn de a fi cercetat.

Dar sa ne intoarcem la drumul ce urca pe Paraul Schitu. Pana la Durau parcurgi acest drum in aproape doua ore. Palcuri, palcuri, mesteceni visatori tin tovarasie drumetului pana dincolo de moara imbatranita si garbovita de pe apa Paraului Schitu. La km 7 lasi, in urma, la sopotul Paraului, te strecori pe sub arcadele maiestrit tesute de crengile copacilor, apucand la stanga. Din dreptul sagetii indicatoare, de sub poalele padurii, in 30 de minute ajungi la cabana Durau. Poteca ademenitoare te poarta printr-o padure de brazi seculari, a caror liniste e tulburata pe alocuri de neastimparul apelor Paraului Durau, care izbesc zgomotos bolovanisul albiei si malul din dreapta vaii.

Drumul din comuna Ceahlau pana la Durau se desfasoara intre Obcina Boistei cu Vf. Muntelui (1078 m), Vf. Rotunda (1110 m) si Vf. Leurdis (1168 m) pe partea dreapta si Piciorul Humariei pe stanga. Este accesibil masinilor care pot urca pana in fata cabanei Durau. In vecinatatea cabanei se afla manastirea Durau cu biserica zidita in anul 1835, impodobita cu pictura bizantina restaurata in 1920, de o echipa de tineri pictori condusa de N. Tonitza. In curtea bisericii se inalta doi crini seculari (Larix decidua) sau zade. De aici de la Durau, din poala muntelui, privind spre creasta, vei putea distinge, in conturul masivului, varfurile: Piatra Lata, Panaghia, Toaca si Piatra Ciobanului, randuite in ordine, care parca te cheama, incercand sa ascunda toate greutatile drumului de munte. De asta data nu numai flora bogata, multicolora si variata te opreste sa o privesti, dar si marnele si gresiile sistoase, peste care vrei sa treci poate nepasator, opresc pasii geologului sau omului imprietenit cu rocile, pentru a-i arata ca au rubedenii tocmai pe la Sinaia, ca altele apartin stratului de Comarnic. Apoi, in trecere, iti ies in cale si alte roci, cum ar fi gresiile micacce, care pun in pietre mii de nestemate (fulgi de mica), cu intercalatii inguste de marne.


Din dreptul stalpului cu sageata, asezat in fata portii manastirii Durau, prinzi poteca nr. 1, marcata cu banda rosie, care trece pe la cabana 7 Noiembrie, indreptandu-se apoi spre crestele Ceahlaului pana la cabana Dochia. Pe drept cuvant s-ar putea numi poteca celor trei cabane pe care le leaga cu cel mai pitoresc traseu. Pe acest versant a urcat Vlahuta, purtat de cai de munte, pentru a culege o parte din frumusetile fara de care nu putea concepe Romania Pitoreasca. Si tot aici, Alecsandri a scris frumoasele pagini ale Ceahlaului, calauzit pe munte de un neindemanatic calugar, care il convinsese ca o excursie pe munte, fara sa te ratacesti, e ca o nunta fara lautari. Azi, poteca bine intretinuta si bine marcata te conduce prin paienjenisul de carari ce strabate Ceahlaul in toate directiile.

Poteca trece mai intai prin capatul de vest al Batcii Duraului, pe langa o fineata bogata si inmiresmata in care se desfasoara policromia minunata a nesfarsitului covor de fiori. Aci, in plina zi sau in fapt de seara, greierii si cosasii, neobositi trubaduri, se desfata prin cantece pe intinsa pajiste. Insotit inca de concertul acestor gaze intri intr-o alee naturala care se indreapta pe sub bolta intunecata a padurii de brad. Poteca larga, bine marcata, te angajeaza 50-60 de minute pe o panta pe care trebuie sa urci pieptis. La capatul acesteia, in micul luminis ce se arata te asteapta o banca pentru odihna binemeritata. Dupa alte doua serpentine decorul se schimba; spre sud apar formele bizare ale straturilor geologice prinse in Piciorul Crestaturii, coborator din Vf. Toaca. Mai departe, in ultimul plan, Piciorul Schiop isi inclina lin culmea impadurita spre Paraul Slatina. Cu ultimele serpentine pe care le calci, ajungi la cabana 7 Noiembrie. Deseori adierea vantului aduce din haurile si vaile din dreapta, de dupa perdeaua neclintita a padurii, zvonul suvoaielor de apa care alearga sprintene si neobosite spre V. Nicanului, apoi prin V. Duraului, mai departe in Paraul Schitu.

Cabana 7 Noiembrie asezata pe un platou, sub Bitca Fantanelelor, din care porneste spre nord Piciorul Humariei, este o cabana moderna, bine amenajata si bine aprovizionata. Timpul de parcurs de la Durau pana la cabana 7 Noiembrie este de cel mult o ora si jumatate. Imediat la marginea padurii, in partea de jos a aceluiasi platou, se afla adapostul Fantanelele, o cladire mai mica, avind numai doua camere. De langael izvorasc tumultuoase doua suvoaie de apa care alearga grabite la vale pentru a ajunge din urma Paraul Nicanului. Cu apa lor limpede si rece se indestuleaza turistii, dar se aprovizioneaza si cabana 7 Noiembrie.

De la cabana, urmand mai departe marcajul cu banda rosie verticala, te indrepti spre padurea batrana de brazi. In serpuiri domoale, poteca te scoate pe rand catre alte luminisuri. Din marginea acestora, cu cat sui mai mult pe panta muntelui, privirile vor intalni abrupturile frumoase care se zaresc spre Piatra Lata si spre Toaca (1904 m). In vale, spre vest, manastirea cu toate cladirile din jur picoteste parca in marginea poienei Duraului. Esti angajat pe panta care duce spre cuibul de refugiu al legendarei Dochia, spre varfurile Ceahlaului. Fata de urcusul de la Durau la cabana 7 Noiembrie, care este mai iute, portiunea dintre cabana 7 Noiembrie si cabana Dochia are o inclinare mai lina. De la primul luminis mergi aproximativ 20 minute pana in curmatura Pietrei Late. Treptat orizontul de gresie dispare o data cu altitudinea si-i ia locul stanca mai aspra si neregulata a conglomeratelor pe care le vei intalni de acum mai des in toata partea superioara a Ceahlaului, frumos modelate de unealta maiastra dar nevazuta a vantului.

Din curmatura Pietrei Late directia drumului, care pana acum era sud-est, se schimba spre sud; lasam in urma Caciula Dorobantului, o stanca de conglomerat. Privita pe trei sferturi din spate, stanca arata un chip de om ingandurat, cu mustata, purtand o caciula inalta de dorobant si pe umar o pusca din care se distinge bine un capat de tteava. Tot pe aci, in stanga, vei vedea Jgheabul cu Turn si Turnul Sihastrului, acesta din urma fiind interesant prin asemanarea lui cu turnul unei cetati. De langa Caciula Dorobantului ai prima perspectiva larga asupra lacului de acumulare care incinge cu o banda argintie poalele masivului. De aici inainte, din orice punct de pe culmea muntelui, vei vedea minunata infaptuire a oamenilor muncii din tara noastra.

Trecand de Piatra Lata, poteca urca usor printr-o padure pipernicata, roasa de vanturile care sufla aproape fara incetare dinspre vest. Ai ajuns in saua muntelui. Te afli in plina zona alpana cu vegetatie si aspect caracteristic. Si, fara veste, mergand prin tufisurile de jnepeni, iti apare in fata o stanca a carei forma daltuita in conglomerat se aseamana cu un pion de sah: este Panaghia. Pana la ea drumul de platou urca o panta lina, trecand peste lespezi de gresie. Panaghia se ridica cu mai bine de 70 m deasupra platoului. Dinspre Toaca, pe versantul sudic poate fi urcata pana la jumatate. Vazuta de la poalele muntelui, mai cu seama cand ceturile alearga si intind naframele lor albe peste culmile crestate, stana de piatra parca invie, in vremea noastra gandurile zboara la minunile infaptuite de mina omului nou, dar cu veacuri in urma gandurile multora erau furate de vraja unor lumi inchipuite, de farmece si de incredere in minuni. In ceasurile lungi de iarna sau in tihna noptilor cu luna, voci scazute depanau tainic cele nazarite in pustietatea muntelui, ori auzite din batrani, care si ei la randul lor le-au cules de la altii mai batrani. Astfel, cine stie in mintea carui baci, ostean sau sihastru din apropierea Ceahlaului s-a zamislit pentru intaia oara povestea Panaghiei.

Calistrat Hogas, intr-o Amintire despre oamenii si meleagurile moldovene de la inceputul secolului nostru, scrie ca Panaghia n-a fost totdeauna o stanca de piatra rece, fara inima si suflet... Si legenda continua cu o desfasurare demna de cele mai celebre opere ale mitologiei antice. Panaghia era o fata frumoasa Ursitoarele, cand au daruit-o la nastere, una a luat intuneric din intunericul cel mai de nepatruns al unei nopti fara luna, adinc din adancurile marilor fara fund, foc si lumina din lumina si focul luceferilor celor mai stralucatori si de-a pus pe toate in privirile ei; alta a rupt crinilor fragezia si albeata, iar trandafirilor rumeneala lor si le-a pus pe fata ei; a treia i-a tors din caiere de neguri fire subtiri de umbra neprihanita si i-a pus pe cap podoaba de par negru si bogat, iar zeii au rupt din inima si sufletul lor particica cea mai aleasa si i-au dat Panaghiei suflet si inima.

Si, pentru ca sa nu fie pangarita de priviri muritoare, au dus-o ursitoarele pe inaltimile cele mai de sus ale Ceahlaului, dincolo de imparatia norilor si au asezat-o in pestera pustnicului Ghedeon, albinele din sihastrii au hranit-o cu mierea lor, iar noptile senine au scaldat-o in roua de flori mirositoare. Si Panaghia a crescut mare, Soarele a vazut-o si Panaghia a vazut pe Soare si ceasuri intregi se oprea Soarele din calea lui. Si pana intr-atat s-a marit ziua, iar noaptea asa de tare s-a scurtat, ca mai pe ce sa-si dea amurgul mana zorilor. Si s-a tinguit noaptea si a fost pedepsit Soarele sa nu mai rasara de-acum inainte decat impodobit de neguri, spre a nu mai ispiti cu farmecul tineretii sale sufletele slabe ale muritoarelor. Iar Panaghia n-a mai vazut de aici inainte pe Soare in puterea tineretii si jalea a cuprins sufletul si inima ei, si zile intregi si nopti intregi, fara de somn, lacrimile nu i se mai uscau de pe obraji si a venit un vant, unul dintre vanturile cele mai dulci si mai usoare dintre vanturi, spre culmile Ceahlaului si spre codrii ce umplu ca o negura prapastiile lui adanci.

Si deodata glasuri se urcara din vai pana la Panaghia si-i imbatara auzul. Erau soaptele vantului cu frunzele, erau adierile rasaritului si ale apusului, ce veneau incarcate de miresmele departate ale campiilor inflorite, iar cand dadu sa coboare inapoi spre pestera, Panaghia simti ca picioarele ei prinsesera radacini in pamant si nu se mai putu urni. Voi sa ridice miinile, dar mainile ei ramasesera lipite de trup, cuprinse si ele de recea lui incremenire de stanca. Iar cand voi sa indrepte iarasi ochii ei spre ceruri, spre Soare, pleoapele ii cazura grele peste luminile lor si un intuneric nemarginit o cuprinse. Panaghia se prefacuse in stana de piatra. Se zicea insa ca inima ei nu s-a impietrit si ca - impietrita cum este si acum - se imbata totusi de razele Soarelui, de stralucirea florilor, de lunecarea norilor pe aripile lor albe, de vanturile dulci si mangiietoare ale rasaritului si ale apusului.

Oamenii de prin partea locului cunosc si o alta poveste, in care numele stancii se leaga intr-un mod mai firesc de zbuciumul unor fiinte odata vii, care au iubit, au urat si s-au razbunat. Dar mai avem si alte drumuri de umblat pe Ceahlau si, desigur, ca pe potecile muntelui vei auzi si aceasta povestire.

De aceea, mergand mai departe, daca te abati putin din drum, spre dreapta, dupa ce vei trece pe o potecuta care se deschide la baza acestei stanci, zaresti deschizatura vaii Panaghiei ce porneste de sub Toaca, intre Panaghia la dreapta si Piciorul Crestaturii la stanga. Pasunea si vegetatia alpana, jnepenii (Pinus silvestris) si ienuperul pitic (Junuperus sibirica) dau acestei vai un colorit de acuarela, in timp ce Piciorul Crestaturii isi profileaza abrupturile pe zarea luminoasa a cerului. Tot de aci vei vedea, privind in vale, in dreapta, odihnind pe tapsanul verde, cabana 7 Noiembrie. Continuand drumul pe platou, te indrepti spre versantul estic al varfului Toaca. La stanga, perspectiva ramane deschisa pana departe, in valea Bistritei, iar in dreapta se ridica peretele Varfului Toaca. Dupa cateva minute, in fata, apare maret platoul masivului care trece peste Lespezi pana in Ocoiasul Mare. In partea de sud-est a Varfului Toaca, prin Jgheabul cu Hotarul, se deschide in jos V. Izvorului Alb. Daca vrei sa urci Vf. Toaca, te abati din drum si prinzi poteca pieptisa care se intoarce in directia nord-vest. In fata, primul perete de stanca ce apare ca un contrafort al varfului poarta numele de Scaldatoarea Vulturilor: in acest perete se pot vedea si azi doua grote mici in care stralucesc in lumina ochiuri de apa. In zilele insorite, vulturii se adunau in rotiri domoale ca sa se scalde, lasind in urma lor penele netrebuitoare. Poteca larga marcata cu banda rosie, taiata in ultimii ani, te scoate intr-o mica sa de pe care urci treptele de conglomerat ale varfului.

Toaca are 1904 m altitudine si este cel mai inalt varf al Ceahlaului. De pe Toaca privirile pornesc nestavilite in zarile necuprinsului, spre sud, peste muchia Ocolasului Mare (1857 m alt.) care poate fi asemuit cu capul unui miriapod, ale carui nenumarate picioare rasar din adincuri. In zare apar apoi muntii Tarcaului, cu varfuri care mai rar depasesc 1600 m; spre sud-vest creasta Hasmasului Mare (1793 m alt.), la vest peste apa Bistricioarei, Pietrele Rosii (1510 m). Dar mai aproape decat Pietrele Rosii apare intunecata Magura (1551 m), la poalele careia se zareste satul Grintiesul Mic, risipit in lungul Bistricioarei. Spre nord-vest apare Calimanul, iar in zilele cu vizibilitate clara, in departare pe orizont, spre nord, se profileaza Raraul (1653 m). Relieful tuturor muntilor, atat cat ochiul poate cuprinde, se departeaza ondulindu-se in zare. Muntele cel mai inalt din lantul Carpatilor Orientali - Ceahlaul - predomina regiunile vecine pana in Transilvania, pana spre Vatra Dornei, pana in cimpia Siretului. Spre est si nord-est, poala Ceahlaului este acum pazita de oglinda argintie a lacului de acumulare al hidrocentralei si de culmile dealurilor subcarpatice ce se pierd spre lunca Siretului. Aici, pe Vf. Toaca se spune ca in adincul vremurilor era o toaca din fier, drept clopot al muntelui care vestea sihastrilor ceasul de rugaciune.

De pe Toaca, vei vedea rasarituri si apusuri de neuitat. Caci, asa dupa cum pe Toaca stralucesc primele raze ale soarelui, trezind muntele din adincul somnului, tot astfel ultimele lumini ale asfintitului lasa pe fruntea Ceahlaului ciudate jocuri de umbre si inchipuiri. Intors de pe Toaca la drumul care merge spre cabana Dochia, treci prin punctul numit Cosere, indicat si pe stalpul de marcaj. In dreapta vezi o alta stanca in forma de turn, ce poarta numele de Piatra Ciobanului. Poteca isi face mai departe loc printre jnepii si lespezile de gresie spre varful numit Lespezi. Acesta e un banc masiv de gresie, format in masa conglomeratului. De aici nenumarate carari numite hatasuri de oi, duc la Fantana Rece, asezata sub muchia nordica a platoului. Fantana Rece nu-si dezminte numele, apa ei fiind neinchipuit de rece.

De la Lespezi, poteca marcata cu banda rosie verticala, pe care ai venit de la Durau, isi desfasoara ultimii 200 m ce mai ai de parcurs pana la cabana Dochia. In timpul iernii este prudent ca depasirea Vf. Panaghia si a Vf. Toaca sa se faca pe versantul vestic (1 b), nu pe cel estic, pe unde se afla poteca marcata cu banda rosie. Traseul marcat este aproape tot timpul iernii troienit, drumul devenind uneori aproape imposibil de parcurs. Un ocol pe la est, bineinteles cu oarecare atentie, poate oferi turistului surpriza unui traseu mai putin acoperit cu zapada. Abaterea e scurta si vei proceda astfel:

· Imediat ce ai ajuns in fata Panaghiei, traseul obisnuit de vara se indreapta catre stanga; nu mai urmezi acest traseu, ci te abati la dreapta, mergand spre Jgheabul lui Toader dintre Piciorul Piatra Lata si Piciorul Crestaturii. Jgheabul lui Toader incepe de sub Panaghia si de sub Vf. Toaca, iesind in poiana Nicanului. Prin hatasurile de oi bine conturate care merg in brina ca un usor urcus spre Pic. Crestaturii, usor de recunoscut dupa forma crestata, in 10-15 minute ajungi langa Crestaturi, pe care le escaladezi fara mare greutate si chiar fara pericol. In continuare urmezi hatasurile oilor care se indreapta spre sud, coborand in panta lina pe saua muntelui care se contureaza intre Toaca si Lespezi. Aici intalnesti din nou traseul intrerupt, marcat cu banda rosie.

Addthis