Toamna in poezia lui Ion Pillat

Imagini, Toamna

Se clatina galbene pasari
usor pe parul din vie.
Nu, toamna isi pregateste
iar stolul de frunze pribegi.
E aerul limpede astazi,
ca apa-n paraul de munte,
Si singur un nor mai sclipeste
pe ceruri - un pastrav de-argint.

Toamna la Florica

De aur vechi s-a facut frunzarul;
Zarile-s stinse cum e cenusa.
Deschide usa.
Toamna ne cheama.
Am impuscat in zavoi sitarul
Din urma: zburase sa plece.
Vantul e rece.
Toamna ne cheama.
Via pe deal de mult e-ngropata;
Stolul pe cer s-a dus: o naluca.
Dor ma apuca
De altadata.

Unde esti, unde, casa uitata?
Unde, azi, sunteti, zilele mele -
Voi, randunele
De altadata!

Insula toamna

Insula, toamna si iar
Apa e de soapte.
Marea, molatic clestar,
Mierla si viile coapte.
Seara cu stelele mari,
Cerul plin de primejdii,
Alge cu miros amar,
Vinul stravechi al nadejdii.
Insula, toamna si iar
Marea isi joaca delfinii.
Suflete, vesnic hotar -
Fluierul mierlei canta luminii.
Valul cu umerii goi,
Pasare, poama si frunza,
Totul se trage-napoi,
Pe alt taram sa se-ascunza.

Toamna

Sclipea pe zid soparla de smarald,
Se aplecau deasupra tamaiosii,
Arama tremura in aer cald
Pe nucii galbeni si pe vite rosii.
Ca intr-un port sub viile-n terase,
Cu soare-n panze anul ne uitase.

Reinflorea pe dealuri liliacul,
Si piersica prin foi se rumenea
Si vara iar isi deschisese sacul
Belsugului, si rodul nu palea,
Si-n suflet zilele de jar ca-n sita
Suflau o fericire aurita
Mai staruiau pe ceruri randunele,
Mai guruiau hulubii prin paduri,
Privighetori spargeau clestar de stele,
Dar cu zabranic de taceri in jur,
Cu melodii sunand a altadata,
Si vorba ta si-a mea sta descantata.
Ce-a dat de-a dezlegat ce se legase?
Cum s-a facut ca vremea ne-a venit?
Ca pasari, pomi ca panze de matase
Umflate-n vantul iernii au pornit,
Ca a brumat, si nu cum ninge luna,
Ca toamna ni s-a dus pe totdeauna.

Cismigiu de toamna

Verde nou al primaverii, ros al florilor de vara,
Toamna, galbenul din frunza ta tarzie mi-e mai drag,
Fie ca-n velinti tacute inimi de-aur le presara,
Fie ca fosneste-n taina matasosului tau steag.
Zi senina, zi rodita ca o poama de lumina,
Cata floare prea devreme scuturata te-a dorit,
Sa te pot culege astazi - cer, si suflet, si gradina -
Cismigiule de toamna, de-amintire biruit.
De pe podul ce oglinda arcu-ntins al pietrei sale
Peste apa unde lebezi dorm pe teiul tremurat,
Cine m-a chemat pe nume, cine m-a oprit in cale?
Umbra ta de altadata si un ram ingandurat.

Verde dor al primaverii, foc al dragostei din vara,
Toamna, parul de-aur moale al iubirii mi-e mai drag
Cand strivesc si ani, si zile ce covorul tau presara
Si-mi fosnesti a moarte-n suflet, matasos si galben steag.