|
Albinele
 Informatii generale
Albinele de orice fel apartin unui ordin de insecte numit Hymenoptera, care inseamna "aripi membranate". Acest ordin, cuprinzand in jur de 100.000 de specii, include si viespi, furnicile, mustele. Din cele 25.000 de specii de albine descoperite, majoritatea sunt albine solitare, depunandu-si ouale in tunele pe care le excaveaza singure. Aceste albine asigura aprovizionarea cu hrana (miere si polen) pentru larve.
Albinele sociale se grupeaza in colonii conduse de o singura femela fertila, numita REGINA sau MATCA, care in general, este singura care depune oua. Alergatura dupa nectar si alte sarcini, cum ar fi hranirea reginei si a larvelor, curatarea celulelor si curatirea resturilor sunt indeplinite de albine numite ALBINE-LUCRATOARE. Mierea si polenul este depozitat si larvele sunt asezate in celule facute din ceara secretata de albinele-lucratoare.
Albina este una dintre cele mai extraordinare creaturi din lumea insectelor. Sistemul social complex al stupului de albine care organizeaza pana la 40.000 de indivizi intr-o singura unitate activa, a fascinat omenirea de secole. Celulele sunt multifunctionale, fiind folosite in mod repetat pentru cresterea larvelor si pentru pastrarea mierii si polenului.
Atributul principal al albinelor, care le-a fost esential pentru evolutia speciei este comportarea lor in grup. Alta caracteristica importanta a albinelor este comunicarea informatiilor despre sursele de hrana. Aceasta comunicare este facuta prin intermediul "limbajul dansului".
Albinele difera de viespi prin faptul ca unele parti ale gurii lor sunt adaptate la suptul si linsul nectarului. Ele au, de asemenea, o modificare deosebita a membrelor posterioare pentru colectarea polenului. Polenul, colectat pe corpul acoperit cu peri al albinei in timp ce "viziteaza" flori, este indepartat cu membrele posterioare si adunat intr-o "punga de polen" speciala aflata pe picior. Polenul se desprinde de picior cand albina se intoarce la cuib sau la stup si este pus intr-o celula a fagurelui de miere, unde asigura un depozit de hrana pentru colonie.
Albinele de-a lungul timpului
Se pare ca aceste insecte folositoare omului au evoluat, in timpul a milioane de ani, din viespi salbatice si exista pe planeta noastra din Cretacic, atunci cand au aparut si primele flori, acum circa 100 de milioane de ani! Cea mai veche albina fosilizata care s-a descoperit a fost o specie numita Trigona Prisca, gasita in New Jersey USA, si care dateaza de 74-96 milioane ani. Este posibil ca predecesorii albinelor sa fi trait in acea perioada, insa fosile adevaratului gen Apis au fost descoperite pentru prima data in Germania de Vest. Aceasta fosila se estimeaza ca ar fi trait acum 22-25 milioane de ani. Exemplarul descoperit seamana cu genul Apis dorsata, dar este mult mai mic, cam de dimensiunile actualei melifera.
Este posibil, ca Apis florea si Apis dorsata sa fi existat ca specii separate cu multe milioane de ani in urma, in perioada Oligocenului. Este posibil ca acestea sa fi capatat identitati separate in timpul perioadei tarzii a erei Tertiar. Cele doua specii au fost, se pare, separate din punct de vedere fizic, in timpul ultimei glaciatiuni si nu a mai existat un contact intre ele, decat aceala produs de interventia umana, in timpurile noastre. In perioada post glaciara, Melifera si Cerana (ca si Dorsata si Florea, dar la un nivel mai mic), au avut evolutii geografice similare ca subspecii sau rase.
Albinele sunt insecte zburatoare, clasificate in cadrul superfamiliei Apoidea din cadrul subordinului Apocrita, care mai contine viespile si furnicile, cu care albinele sunt foarte inrudite. Se pot intalni pe toate continentele, cu exceptia Antarcticii; numarul speciilor cunoscute este de aproximativ 20.000 dar probabil foarte multe care asteapta inca sa fie descoperite.
Albinele sunt adaptate la hranirea cu nectar si polen, primul ca sursa de energie (din cauza continutului de zaharuri), al doilea ca sursa de proteine (folosit mai mult la hranirea larvelor). Nectarul este obtinut din florile plantelor melifere cu ajutorul trompei. Albinele au antene compuse (aproape la toate speciile) din douasprezece segmente la femele si treisprezece la masculi. De asemenea au cate doua perechi de aripi (perechea anterioara fiind mai mare). Unele caste pot avea aripi mai mici (nefunctionale), dar nici o specie nu este lipsita de aripi.
Morfologia albinei lucratoare
Multe specii de albine sunt putin cunoscute. Cea mai mica albina este cea pitica (Trigona minima) cu lungimea de circa 2.1 mm (5/64"). Cea mai mare albina din lume este Megachile pluto, care poate atinge lungimea de 39 mm (1.5"). Tipurile cel mai comune de albine din emisfera nordica sunt speciile de Halictidae, sau albinele atrase de transpiratie, niste albine mici care adesea sunt considerate in mod gresit viespi sau muste.
Cea mai cunoscuta specie de albine este albina europeana (Apis mellifera).
Corpul albinei este relativ delicat, durata de viata este scurta. Totusi, albinele nu par sa tina seama de toate acestea atunci cand cara in fiecare zi uriase transporturi de polen si nectar din flori pana in stup, astfel ca urmatoarele generatii de albine sa poata aparea.
Harnica albina
Albina este o insecta himenoptera, sunt sociabile si traiesc in comunitati mari (roiuri) numarand cateva zeci de mii de indivizi, alcatuite din trei “caste”: regina (numita si matca), trantorii si albinele lucratoare (acestea din urma constituind marea majoritate a grupului).
Regina este mama tuturor albinelor, traind si cel mai mult (in jur de patru ani). Atunci cand devine matura si iese din fagurele in care a crescut, regina le ucide pe celelalte posibile rivale, dintre care majoritatea nu au iesit inca din celulele de ceara in care s-au dezvoltat. Pe masura ce acestea ies, se lupta cu matca, iar in final ramane una singura, care este intotdeauna cea mai puternica. In lunile primaverii, regina face intre 1.500 si 3.000 de oua pe zi! In acest timp, albinele lucratoare o ingrijesc, ii aduc hrana si se ocupa si de ouale depuse in fagurii de ceara. Regina este mai mare si mai zvelta decat celelalte albine, fiind astfel usor de recunoscut. Entomologii (adica zoologii care se ocupa cu studierea insectelor) au ajuns la concluzia ca si regina emite unele sunete, care reprezinta un fel de provocare la lupta pentru rivalele ei.
Trantorii sunt albinele-mascul si traiesc doar vreo trei saptamani. Dupa ce si-au indeplinit rolul in perpetuarea speciei, ei sunt vanati de albinele lucratoare, care ii omoara. Ei nu se pot apara de acestea, caci nu pot intepa, doarece nu au ac.
.jpg)
Albinele lucratoare sunt albinele cele mai active si cele mai numeroase din stup. Lucratoarele - toate femele sterile - se dau de ceasul mortii cu lucrul in timpul zilelor de vara, colectand polen si nectar. Lucratoarele zboara pana la 14 km pentru a gasi polen si nectar, zburand cu 24 km/h. Vara traiesc doar o luna si jumatate, dar iarna, cand nu sunt active, ajung pana la varsta de sase luni. Ele sunt si “gardienii” stupului, contra oricarui intrus: viespi, furnici, albine din alta colonie (uneori albine salbatice) sau chiar pradatori mai mari, cum ar fi mici rozatoare sau mici reptile. Un soarece sau o soparla, omorati de albine, vor fi inveliti in propolis si conservati astfel, “mumificati”, neputrezind timp de cativa ani, desi uneori temperatura in stup ajunge la peste 300º C! Acul ascutit si taios sustinut de muschi patrunde rapid in pielea invadatorului iar sacul cu venin incepe sa se contracte ritmic pentru a pompa veninul in intrus.
Tot albinele lucratoare au grija si de larvele din stup, pana ce acestea ajung la varsta adulta, transformandu-se in albine. Desigur, principala lor functie este insa aceea de a aduce nectarul si polenul florilor, precum si propolisul.
Albinele “domestice”, cele cunoscute cel mai bine de om si crescute in stupi, fac parte din genul Apis si sunt singurele care construiesc faguri hexagonali din ceara, care sunt folositi apoi in mod repetat, pentru cresterea larvelor si pentru depozitarea mierii.
 
O curiozitate o reprezinta modul in care albinele comunica intre ele. Pentru acestea, ele folosesc un fel de “limbaj”, exprimandu-se prin miscari diverse si printr-o vibratie a aripilor. De exemplu, atunci cand o albina lucratoare descopera o zona cu multe flori, le anunta astfel pe celelalte albine din stup. Albina executa atunci niste miscari asemanatoare unui dans, o rotire in forma cifrei opt, indicand prin pozitia corpului si directia spre care trebuie sa zboare celelalte albine. In acest timp, ea emite si niste sunete, care sunt auzite de suratele ei.
Polenul este principala sursa de proteine si vitamine pentru albine, avand cei 10 aminoacizi de care au nevoie. Nectarul contine pana la 80% zahar dar sub 0.2% proteine, fiind asadar sursa de carbohidranti pentru stup. Albinele pun nectarul in celulele fagurelui iar apoi evaporeaza apa din el prin miscari rapide ale aripilor. Cand cantitatea de apa este mai mica de 18%, amestecul se numeste miere iar albinele pun capac celulei. Astfel mierea este 80% zahar si 20% apa. Un amestec de miere si polen se numeste "painea albinei" si este hrana pentru larve si albine.
Concluzii
Albinele au un rol foarte important in viata plantelor, favorizand polenizarea florilor. Ele sunt utile si pentru om, apicultura (cresterea albinelor) fiind practicata de multe popoare inca din antichitate. Ceara era de pe atunci foarte folosita pentru fabricarea lumanarilor, iar mierea era consumata cu placere. De pilda, grecii obisnuiau sa bea vinul rosu amestecat cu miere. Si pe teritoriul tarii noastre, apicultura a fost o ocupatie practicata neintrerupt inca din vremea dacilor, pana in zilele noastre. Multa vreme, stupii au fost construiti rudimentar, din buturugi scobite in interior. Astazi, stupii sunt fabricati din tablii de lemn, iar apicultorul are un costum special de protectie, pentru a nu fi intepat de albine.
Mierea si ceara au fost folosite in scopuri terapeutice inca din antichitate, ca si alte produse apicole: laptisorul de matca, polenul, propolisul (folosit si in industrie, la lacuirea celebrelor viori Stradivarius). Veninul de albine este foarte folositor, de asemenea, in tratarea unor boli (pentru obtinerea unui singur gram de venin este nevoie de cateva mii de albine).
Anumite populatii primitive se hranesc chiar si cu albine vii, sau preparate ca un fel de “omleta”. Se pare ca sunt gustoase!
Datorita capacitatii de a se adapta la diferite conditii de clima si vegetatie, albinele s-au raspandit pe tot Pamantul. Adaptarea la conditii de clima diverse a dus la impartirea lor pe rase. In conditiile de clima si vegetatie specifice tarii noastre s-a format rasa Apis mellifera carpatica, albina romaneasca carpatina. Particularitatea care face albinele sa fie atat de utile omului este aceea ca acumuleaza hrana peste necesarul de consum, surplus pe care acesta il valorifica. Prin faptul ca asigura polenizarea plantelor, albinele au un rol deosebit in pastrarea echilibrului ecosistemelor. Astazi, albinele sunt folosite nu numai pentru productia directa (miere, polen etc.) dar si pentru beneficiile care pot fi obtinute in agricultura prin polenizare. Se afirma chiar ca prin polenizare se obtin beneficii de 30 de ori mai mari decat prin valorificarea productiei directe. Multi agricultori isi instaleaza stupi in solarii pentru a obtine productii sporite.
Din pacate insa, specia albinelor este supusa unui atac extrem: in ultimii ani mii de colonii au fost distruse de doi viermi paraziti, acarapis woodi si varroa jacobsoni. Oamenii de stiinta nu au descoperit inca un remediu, dar au observat un factor ingrijorator: cel mai mare numar de albine infestate si cea mare rata de infestare au fost observate in locurile de stres inalt, de ex. zone poluate. Provocarea pentru oamnenii simpli ca noi este sa protejam aceste insecte uimitoare transformandu-ne gradinile in prietenii lor.
Despre importanta albinei pentru om si pentru omenire, Albert Einstein spunea: „Daca albinele ar disparea de pe Terra, omenirea ar avea aceeasi soarta in patru ani.” Renumitul fizician se referea la rolul albinelor ca polenizatori ai culturilor entomofile si totodata la realizarea unor productii agricole insemnate, care nu ar fi posibile in absenta polenizatorilor. Lipsa acestora ar avea efecte devastatoare asupra procurarii hranei.
Surse si Adrese Web Utile
Related news items:
Newer news items:
Older news items:
|
