Ceramica de Cucuteni si roata olarului

In cazul culturii Cucuteni se observa o varietate deosebita a formelor, precum si o cantitate extrem de mare a vaselor si fragmentelor ceramice descoperite in fiecare asezare. In ceea ce priveste vasele pictate, ele erau modelate dintr-o categorie de lut foarte fin, ales cu multa grija, curatat de impuritati si sfaramat in apa. Pentru marirea durabilitatii si pentru impiedicarea unor fenomene secundare, olarul cucutenian mai adauga pastei astfel obtinute, ca degresant, o oarecare cantitate de nisip cu granulatie fina sau chiar fragmente ceramice provenite de la alte vase sparte, dar care erau si ele pisate cu multa grija. Decorul pictat, asociat uneori cu elemente incizate, se baza pe folosirea a trei culori – alb, rosu si negru. Intr-o prima faza, decorul tricrom era aplicat pe corpul vasului dupa ce acesta era acoperit cu un fond pictat de asemenea cu alb sau cu rosu. Elementul decorativ de baza l-a constituit spirala in S.

In fazele ulterioare ale culturii Cucuteni, decorul se complica, el diferentiindu-se in functie de evolutia formelor vaselor si prin alternarea elementelor secundare fata de cele principale. Dar important este faptul ca intreaga evolutie constituie o marturie a talentului, a simtului estetic deosebit al pictorilor cucutenieni. Demn de relevat este faptul ca uneori apar elemente decorative antropomorfe sau zoomorfe, ba chiar adevarate „scene” din viata comunitatii. In ceea ce priveste culorile, deosebit de rezistente, vasele pastrandu-se deseori prospetimea ca si acum cateva mii de ani, cercetari recente, efectuate prin fluorescenta si difractia razelor X, au demonstrat ca la baza lor se afla pigmenti minerali, extrasi din oxid de fier (hematit), hidroxid de fier (limonit), carbonati de calciu sau magneziu si oxizi de mangan.

Referitor la perfectiunea formelor vaselor, la siguranta desavarsita cu care ele sunt lucrate, ca si la simetria lor perfecta, au fost ridicate numeroase semne de intrebare privind modul de realizare. Dificultatea raspunsului consta si in faptul ca inventarul uneltelor descoperite si cercetate nu lasa pana in prezent, sa se intrevada prea multe date referitoare la detaliile realizarii lor. Studii recente asupra unor fragmente ceramice, ca si observatii de natura etnografica au oferit insa cateva informatii deosebit de interesante. Se considera, pana de curand, ca vasele erau realizate din „benzi” de lut ce erau lipite una de cealalta, respectandu-se forma circulara a corpului vasului. Se presupunea, de asemenea, ca in anumite cazuri, atunci cand trebuie confectionate vase cu profiluri mai complicate, acestea erau realizate pe bucati separate – partea inferioara, corpul, umarul, gatul – ce se asamblau apoi prin lipire cand lutul era inca moale. Abia dupa aceea urmau operatiunile de ardere si decorare. Dar realizarea unor astfel de vase doar cu ajutorul mainilor presupune existenta unui adevarat esafodaj in interiorul vasului pentru a sustine partile ce ar fi trebuit asamblate, esafodaj ce nu ar mai fi putut fi scos din vas.

Cercetarile recente intreprinse in spatiul dintre Carpati si Prut au oferit primele indicii ale unei concluzii deosebit de interesante. Anume ca, in mileniul al IV-lea i.e.n si, probabil, chiar mai inainte, triburile culturii Cucuteni, daca nu cumva si alte populatii, cum ar fi cele gumelnitene, de la sud de Carpati, cunosteau ... roata olarului. Aceasta, bineinteles, nu era identica cu cea pe care o cunoastem astazi, ci un fel de „stramos” al celei contemporane. Ea consta in principal dintr-un suport – din lemn, piatra sau lut ars – sprijinit pe o barna de lemn infipta in pamant. Alteori suportul putea fi sprijinit pe o piatra fasonata. In unele cazuri in partea inferioara a suportului aparea un „pivot” conic sau cilindric introdus intr-o piesa de lut, lemn sau piatra ingropata in pamant, ce avea, la randul ei, in mijloc un locas in care era introdus suportul. In conditiile acestea „instalatia” astfel realizata putea fi cu usurinta rotita manual sau chiar de un ajutor al mesterului olar.

Simplul fapt ca putem demonstra astazi folosirea acestei primitive instalatii denota existenta unor cuceriri tehnologice ce, prin implicatiile lor, vor face sa se schimbe in mare masura imaginea si, mai ales, vor explica mai bine ceea ce stiam in timp a teritoriului tarii noastre. Una din primele consecinte este aceea ca putem afirma cunoasterea rotii si mai ales a miscarii de rotatie de catre triburile cucuteniene. Prin toate acestea este atestata o noua dovada de concordanta intre dezvoltarea socioeconomica a regiunilor carpato-dunarene cu cele din Orientul Apropiat: in Mesopotamia, cea mai veche dovada a folosirii rotii olarului dateaza cam din aceeasi perioada, adica in jurul anilor 3250 i.e.n.