Marea rascoala a romanilor din 1907

Rascoala romanilor din anul 1907 a constituit apogeul miscarilor sociale de la finele epocii moderne. Rascoala apartine in mare parte taranilor ajunsi la saturare de viata grea pe care o indurau din partea nobililor, mosierilor.

Rascoala de la 1907 reprezinta o pagina glorioasa in lupta taranimii pentru dreptate, libertate si progres social. Taranii au aratat lumii ca stiu sa se jertfeasca pentru dreptate. In focul rascoalei, s-au ivit zorile prieteniei, ale aliantei dintre tarani si muncitori.

1907, Taran in iuresul rascoalei, Pictura de Octav Bancila

Cauzele rascoalei taranilor din 1907

Pe cand domnea Cuza-Voda, taranii au fost improprietariti, dar mare parte din pamanturile tarii ramasesera tot in stapanirea mosierilor. Cu timpul insa, lasate mostenire la copii si nepoti, ogoarele s-au faramitat. Astfel, foarte-foarte multi tarani nu aveau nici o palma de pamant. In schimb, multi mosieri stapaneau mii de hectare. Bineinteles, aceste mosii boieresti le munceau tot taranii. Alteori, inchiriau pamantul, platindu-l prin munca sau cu o parte din recolta.

Ca sa primeasca pamant sa-l lucreze, pe langa chirie, taranii erau nevoiti sa munceasca un numar de zile pe mosie, fara plata. Se mai pastrase obiceiul darurilor sau al plocoanelor de sarbatori pentru curtea boiereasca. Adesea, mosierii inchiriau mosiile unor arendasi. Dornici sa se imbogateasca repede, arendasii scumpeau chiria pamantului si sporeau mereu indatoririle taranilor. In afara de acestea, arendasii ii inselau pe tarani la socoteala si la masuratori, ii bateau si ii umileau in tot felul. Incovoiati de lipsuri si nevoi, fara scoli, fara spitale si doctori, fara medicamente, taranii sufereau din pricina unor boli ca tuberculoza si pelagra.

In schimb, mosierii arendau mosiile, iar banii incasati ii cheltuiau, adesea, in strainatate, in petreceri si lux.

“Noi vrem pamant!”. Desfasurarea Rascoalei taranilor din 1907.

Dorinta cea mai fierbinte a taranilor era sa capete pamant. Burghezia si mosierimea nu voiau sa imparta pamantul. Dimpotriva, ii asupreau tot mai mult pe tarani.

Cand paharul rabdarii s-a umplut, taranii s-au rasculat. In primavara anului 1907, pe o vreme rece si umeda, s-au razvratit mai intai taranii din satul Flamanzi, judetul Botosani. N-au mai ascultat nici de vechil, nici de mosier, nici de jandarmi. Vestea a zburat repede, din sat in sat. Astfel, flacara rascoalei s-a intins din nordul Moldovei pana in Oltenia. Inarmati cu furci si coase, cu topoare si cuomage, taranii au atacat conacele si hambarele boieresti, au ars registrele cu invoieli, iar in unele locuri au inceput chiar sa imparta mosiile. Chemati in graba, jandarmii n-au putut stavili furia multimii. Pretutindeni, taranii strigau: “Noi vrem pamant”. Taranilor nu le mai pasa nici de arestari, nici de moarte.

Multi oameni luminati de atunci, ca de exemplu, marele carturar N. Iorga, au luat parte taranilor. Muncitorii din Galati, si de pe Valea Prahovei, in frunte cu Stefan Gheorghiu, au facut greva, ca sa ajute lupta fratilor tarani. Ceferistii din Pascani nu s-au speriat de jandarmi, ci au deschis usile plumbuite ale unui tren plin cu tarani arestati si i-au eliberat.

Inabusirea si urmarile rascoalei

Vazand ca rascoala se intinde, regale Carol si guvernul alcatuit din burghezie si mosierime au poruncit armatei sa distruga cu tunul satele rasculate sis a omoare rasculatii, fara nici o judecata. Zeci de sate au fost rase de pe fata pamantului. Mii de tarani au cazut rapusi de gloante. Trecand peste orice simt al omeniei, guvernul n-a dat atunci pamant taranilor, el a trebuit sa reduca multe din indatoririle lor, a ieftinit arenda si a dat putinta taranilor instariti sa-si cumpere mai mult pamant.