Interferente.ro Parinti si copii Educatie Nunta Soarelui cu Luna

Vineri, 18 Ianuarie 2013 04:00

Nunta Soarelui cu Luna

Cica, in vremea de demult, cand de abia urzise Dumnezeu oamenii, pe Soare incepuse sa-l bata vant de insuratoare. Uitase, dragutul de el, de datoriile cu care fusese harazit de Cel-de-Sus. Pe unde trecea cu carul lui de foc, era chin si vai de cele ce se intamplau in urma lui. Cand se lasa in goana cailor, mai aproape de pamant, si atunci era prapad mare. Cand se ridica sus, in slava cerului, si atunci ingheta si pasarea in zborul ei.

Dumnezeu, uitandu-se intr-o zi prin fereastra cerului, ramase uimit de cele ce facea Soarele in calea sa. Tot ce facuse el pe Pamant cu atata sudoare, era acum in flacari. Repede chema doi paznici de la usa raiului, le dete doi cai inaripati si-i trimise sa-l cheme pe Soare la el. Cica in ziua aceea se innoptase mai devreme decat oricand.
- Dar bine, fatul meu, eu te-am pus sa luminezi pamantul, dar nu sa strici ce-am facut eu, zise maniat Dumnezeu!
- Doamne iarta-ma de cele ce-am faptuit.
Nu stiu pe ce pamant ma aflu, de focul ce ma arde pe suflet.
Iaca, iubesc si eu o mandra craiasa, raspunse smerit Soarele!
- Si mie nu mi-ai spus nimic? Faci asa de capul tau? Apoi, vezi ca sunt bun, dar si cand ma necajesc, nu mai poti sta inainte-mi! Si cine e acea fata, pe care o iubesti?
- Luna, Doamne!
- Fie asta, dar de ce ai nesocotit randuielile mele? Acum, inainte sa pregatesti nunta, haide cu mine prin iad, sa-l colindam dintr-un capat in altul, prin toate vagaunile si durerile lui, sa vezi si tu cat sufera cei ce incalca randuielile mele, c-apoi, pe urma, sa nu-mi bagi vina de nimic!
Si purcesera spre iad. Cica, de la ziua aceea, noaptea a fost lunga de tot. Se zicea ca n-are sa mai fie lumina. Oamenii dormeau zi, dormeau noapte, apoi se desteptau, mancau si iar se culcau, apoi iar se sculau si ziua tot nu se mai facea, chiar dobitoacele se saturasera de atata somn si odihna.
Cum intrasera in iad, Dumnezeu si Soarele pe data fura izbiti de o duhneala grea si de cum intorceau capul, din toate partile se auzeau gemete si tipete de durere. Prin mijlocul iadului curgea o apa namoloasa si puturoasa. In acea apa o multime de oameni se luptau sa scape de droaia de serpi, incolaciti de grumazul lor care abia ii lasau sa rasufle. Astia erau cei ce se bucurasera de lacrimile vaduvei si de banul saracului. Strigatele lor te infiorau si cu toate acestea nimeni nu le dadea un ajutor. Mai departe, in metale inrosite in foc, erau pisate cu un pisalog femeile ce-n viata lor necinstisera casa. Si ele zbierau in gura mare si nimeni nu tinea la ele.
Soarele, vazand toate acestea, privea mirat si frica ce-l cuprinse in facu sa tremure. Dumnezeu, vazandu-l, zambi putin si coti pe un drum, unde era un intuneric de nu se zarea nimic si se indrepta spre locul unde sunt chinuiti cei ce nu tin de socotelile dumnezeiesti. Pe deasupra lor se auzea intr-una falfait de aripi si, din cand in cand, tipete prelungite spintecau aerul.
Soarele nu mai putea de frica sa nu se rataceasca si apuca pe Dumnezeu de mana. Vru sa vorbeasca, insa nu putu.
Si cum drumul incepuse a fi pietros si putin ocolit, deodata vazu la capatul lui un cuptor mare din care ieseai limbi de foc.
Inauntrul lui se zareau niste trupuri, ce erau aruncate fara mila, cu niste cangi lungi si incarligate, unde era dogoarea mai mare. Soarele se infiora si mai tare si nu se putu opri fara a zice:
- Ce e aici, Doamne, de caznesti asa de rau pe nenorocitii astia?
- Ce sa fie, niste nelegiuiti care n-au respectat randuielile mele!
Si nu ispravi bine vorba Dumnezeu, cand dracii incepura sa scoata, cu cangile lor incarligate, pe unii afara din cuptor. Ii pusera, fara a lua seama de scrasnetul lor, pe niste mese inrosite in foc si-i intepenira, ca sa nu se mai miste, cu niste carlige muiate in otrava. Iar cand ei au incercat sa strige sau sa zica ceva, dracul, dintr-un ceaun de fier, le turna pe gura plumb topit si astfel amortea vorba neispravita.
- Doamne, Doamne, zise Soarele plangand de mila, mare ti-e puterea, de ce nu-i ierti pe sarmanii astia de chinurile ce le au, cu ce ti-au gresit ei?
- Cum sa-i iert? Atunci de ce te-am adus aicea? Asa, de florile marului? Eu ma ostenii pana acum sa-ti arat ce te asteapta si tu ce-mi vorbesti? Si ei, ca si tine, cunosc randuielile dumnezeiesti si cu toate acestea n-au tinut cont de ele ...
- Fie, Doamne, daca tu esti nestramutat in poruncile tale, eu nu o pot parasi pe iubita mea, Luna. O s-o iau de sotie si ce-o fi sa fie. O sa indur si eu necazurile nenorocitilor astia, si apoi cate zile oi avea, n-oi fi nebun sa las iubirea mea si sa stau neinsurat!
Vreau si eu sa fiu in randul lumii!
- Bine, a zis Dumnezeu, sa nu spui ca nu te-am sfatuit! Iata, copilul meu, de povatuit te-am povatuit, de proba ti-am aratat proba, vazusi pe nenorocitii astia si cand ti-o veni randul si tie la chinurile astea, atunci sa nu zici “Iarta-ma, Doamne” si multe alte nimicuri, ca doar de plumb topit va avea parte gatlejul tau!
Pentru tine, afla, am pregatit alte suferinte si mai grele si daca tot cutezi, am sa le fac si mai rele.
- Si mai rele sa fie, Doamne, am sa le rabd. Ce-o sa fac? Mi-a venit randul insuratoarei cu iubita mea. Toti flacaii, nascuti cu mine odata s-au insurat de atatia ani, numai eu am ramas si iubita mea Luna. Am ajuns de ras in fata lor. Imi zic ca “nu sunt om” si multe altele. Chiar sfintii au inceput sa-si bata jos de mine. Zic ca sunt vrajit.
Si tot rugand Soarele pe Dumnezeu, purcesera indarat si iesira din iad. Cand au iesit din iad Soarele cu Dumnezeu, se zice ca a fost asa de mare lumina, ca cei ce au fost afara prin batatura au cazut jos ca orbiti. Lumea incepuse a uita cum e lumina.
Si, la despartire, Dumnezeu ii spuse Soarelui:
- Sa nu uiti ce iti spun acuma! Vei trai durere mai mare decat ceea ce ai vazut, mai rau ca in chinurile iadului. De mai incalci randuielile mele dupa pofta inimii, pofta inimii te va chinui mai tare decat chinurile iadului!
Dar Soarele il amari cu nesupunere pe Dumnezeu care intarzie sa-l pedepseasca sperand ca el se va indrepta.
Si veni si ziua nuntii. Din toate colturile pamantului, imparatii, mici si mari, o pornira cu tot ce aceau mai bun in tara lor ca daruri pentru miri. Pe caii cei mai vestiti din hergheliile lor aduceau saci plini de nenumarate daruri de nunta. Inele de aur, pietre nestemate, smaralde, rubinuri, toate erau carate cu prisosinta, zi si noapte, la vestitul palat al Soarelui. Din zori pana in seara nu mai conteneau curtile domnesti ce soseau rand pe rand. D-abia mai incapeau oaspetii in palatul de cristal al Soarelui. Incepuse sa-i gazduiasca si pe camp, sub corturi de verdeata. Sosisera imparati de unde nici cu gandul nu gandeai. Era o mandrete, Doamne, de ce vedeai! Fel de fel de straie, fel de fel de podoabe pe ei, straluceau de sus pana jos de nestemate. D-apoi domnitele lor, apoi craiesele lor, ce mai mandrete pe ele, nici nu le puteai vedea, fara a ramane pe loc inmarmurit. Toate isi aveau parul rasfirat pe spate si prins in nenumarate ace de aur in capul lor. Cele cu parul balai, ca spicul graului copt, Doamne, Doamne, zane erau, nu altceva. Erau si voinici, imbracati in haine de otel de sus pana jos, ce purtau la brau sabie si cutit, ce aveau manerele sapate in oase rare si umplute din belsug cu aur si pietre scumpe. Calcau mandri prin poienile inverzite si se uitau cu drag la domnitele ce culegeau flori cu mireasma neintrecuta, de prin tufisurile gradinii Soarelui. Peste tot domnea veselia si oaspetii tot soseau, care mai de care mai mandri, mai bogati.
Se incepuse nunta, cand iata ca prin multime venea calare tantalaul de Mos Nicola, ariciul.
- Faceti loc, striga el, faceti-mi mai repede loc, sa vad ce n-am mai vazut, sa aud ce nu e de crezut, ca cineva sa calce randuiala Domnului in bucuria tuturor!
Toti se intoarsera spre el si incepura sp rada, unde il vedeau asa de durduliu.
- Radeti de mine, dar nu stiti ce va asteapta? Peste o vreme o sa blestemati si stea si ursoaica si tot.
Si, descalecand, scoase din o traista de fier jaratec, il rasfira pe o tava, pe care o puse langa botul calului ca sa o manance. Calul se apleca spre tava si cand atinse cu botul carbunii, se fripse, necheza o data si smucindu-se din mana ariciului, o lua razna pe camp.
- Vedeti ce mi-a facut calul meu? De-ati sti, n-ati mai rade si ati incepe a plange.
- De ce, de ce, Mos Nicola, intrebara mai multi printi deodata?
- De ce, de nu ce, iata ce e: vazurati, am dat calului sa manance jaratec si el, frigandu-se, a luat-o razna pe camp nestiind sarmanul ca peste catava vreme in loc de graunte va gasi numai jaratec pe pamant!
- Ei, si ce e cu asta? Parca n-ar face orisicare ca el? Cum se frige omul, de durere cauta sa nu mai atinga focul!
- Da, asa e, toti fugim de foc si cand colo, nu stim ce ne asteapta!
- Of, spune odata ce ne asteapta, ca pana cand sa ispravesti iaca se va sfarsi nunta, si acum trebuie sa trecem la ospat! Incepe cheful si dumneata tot nu ne povestisi ce ai de zis!
- Iaca, copiii mei, ce este! Pana acum aveam un soare care ne lumina si ne incalzea, si cu totii stim ca vara, de focul lui, nu ne puteam lipsi. Dar cand el s-o insura si o avea copii, si batatura lui de care sa se grijeasca, n-o sa mai fie si alti sori si atunci ce are sa fie pe pamant? O sa mai fie atunci buruiana, o sa mai fie atunci pasare pe cer si oratanii in curte, si jivini in padure? N-are sa mai fie nimic! Si cu el pe pamant, totul are sa se prefaca in jaratec si noi toti, de vapaia lui fierbinte, o sa perim de foame si de sete, pentru ca apele secand odata cu izvoarele lor, o sa se duca si buruienile si dobitoacele de pe pamant. Vedeti, mai copii, ce ne asteapta? Sa nu va mirati, baieti, v-am aratat ce are sa fie!
- Asa e, mosule, ai dreptate!
Insa ospatul care incepuse si vinul ce se vedea turnandu-se prin potire facu sa le piara din gand vorbele mosului si incepura sa manance, sa bea si sa se veseleasca ca la nunta. Era o veselie si un chef, ca la zile de-astea. Beau si mancau si imparatii si imparatesele, iar cand era la pahare, mai lasau fudulia la o parte si, chemand pe paharnic, isi umpleau din nou paharul zicand:
- Mi s-a rasturnat pe masa!
De mult ce se rasturnasera paharele, veselia ajunsese la marginea ei si masa spargandu-se, incepuse dantul, dupa cantecele unor lautari foarte vestiti, adusi din locuri foarte departate. Mai marele cantaretilor era o privighetoare vestita, ce numai de dragostea lumii isi parasise cuibul si venise sa dezmierde pe nuntasi cu cantece ce nu mai fusesera auzite. Toti vorbeau si sedeau ca la ei acasa, nestiind cum sa-i inveseleasca pe miri, care de mult ce se iubeau, se uitau abia zambind, de pe scaunele in care se intronasera, la oaspeti.
In acest timp, Dumnezeu, de cu zori luase sub carma sa carul Soarelui, ca de, o data se insoara omul si are si el dreptul la o zi de hodina, si-l tinea asa de sus de data asta, ca pe pamant era cum e mai bine, nici prea cald nici prea frig, ca intr-o zi de primavara, cand vin randunelele si cocorii. Se zice in batrani ca ziua aia a fost cea mai lunga, pentru ca Dumnezeu isi puse in gand sa tina carul cu foc al Soarelui tot mereu in acelasi loc, pana cand s-o ispravi cu nunta.
Asa auzi Dumnezeu vorbele lui Mos Nicola, ariciul, si tare multumit a fost de ele. Si pe cat de multumit a fost de cele auzite, pe atat de mult se amari de neascultarea oamenilor care n-au tinut de acele invataturi. Si de atata amaraciune, la un moment dat, hotari sa termine nunta. Si incepu sa duca repede spre apus carul Soarelui. Spun batranii, ca-n ziua aceea s-a inserat mai repede ca oricand.
Oaspetii chefuisera intruna si, intr-un timp, chiar Luna cu Soarele dantuisera. Se zice ca a fost atunci atata stralucire si foc de dragoste in ochii lor, ca mesenii ramasera uimiti de vapaia asta ingereasca ce-i unea. Lacrimai fara sa vrei, de nevinovatia acestei mirese, cum n-a fost alta pe lume si de mandretea mirelui, cum nu s-a mai dovedit altul de atunci, asa se zice din mosi, stramosi.
Cu sosirea noptii, imparatii si imparatesele, printii si craiesele, incepusera a pleca si inainte de a se duce, veneau de-si luau ziua buna de la miri, urandu-le tot ce stiau ei mai bun pe pamant si in cer. Se mai povesteste ca, la plecarea mirilor inspre palatul de cristal, a fost atata dulceata in privirile lor, incat toti dusmanii din lume s-au impacat atunci si au trait multa vreme in dragoste si bine.
Dumnezeu nu lasase nicio clipa ca timpul sa treaca si trimise numaidecat telegari neintrecuti, ca sa fure Soarele si Luna, inainte de a intra in palatul de cristal. Ii trimise cam demult si nu se mai intorceau. Dumnezeu incepuse a se ingrijora si totodata a se mania, cand vazu cum telegarii aduceau, pe aripile lor de otel, pe cei doi miri. Cat ai zice “Doamne ajuta”, nici Dumnezeu nu se putu opri gandului de a nu sta uimit de frumusetea si blandetea de pe chipul lor. Dar, aducandu-si aminte de cele ce trebuiau facute, se rasti la cei doi de fata:
- Voi vreti sa faceti ceea ce nu s-a mai facut si auzit pana azi? Am cautat cu blandete sa va opresc si tot n-ati ascultat! Eu nu vroiesc ca cele oranduite de mine in tineretile mele sa iasa din zagazul lor si, deci, prin puterea mea va despart. De acum incolo tu, Soare, sa luminezi ziua, iar tu, Luna, sa luminezi noaptea, si intotdeauna sa alergati din zori pana-n seara, si niciodata sa nu va ajungeti. Insa fiindca durerea ce cade pe capul vostru are sa fie atat de mare, iata, va dau dreptul ca de doua ori pe zi sa va zariti, sa va priviti o clipa, c-apoi sa dispareti unul din fata altuia.
Asa are sa fie de-a pururea, dupa cum am hotarat eu.
Iar Dumnezeu, ce nu mai putea de dragul lor, pentru a nu fi vazut cum lacrimeaza, s-a dat jos de pe tronul ceresc si, deschizand o portita, a intrat in gradinile raiului.
Toate acestea le-a facut Dumnezeu pentru binele oamenilor, si noi cate rele am facut. Se spune, ca atunci Soarele s-a inrosit asa de tare, cum se inroseste el de dragoste dimineata, cand rasare pe spranceana dealului, de cauta sa zareasca printre picaturile de roua pe iubita lui Luna.
Ca asta este roua, lacrimile celor doi care au plecat in lume, sa se caute in veci si sa nu se gaseasca niciodata. Iar Luna s-a galbenit de atunci asa de mult, cum o vedem fugind noaptea printre norii zdrentuiti, cand e cerul innourat.

 

Addthis

Related news items:
Newer news items:
Older news items: