Maramuresul - magia lemnului

Orice gospodarie are la baza principiul functionalitatii, asa ca in Maramures nu vom intalni elemente fara un rol bine determinat (practic economic, social sau simbolic). Desi exista diferente de amplasament si de utilizare a spatiului intre gospodariile din vatra satului si cele “din camp”, acestea prezinta multe elemente comune. Gospodaria maramureseana include atat perimetrul din imediata apropiere a locuintei (casa, anexe, gradina, livada), cat si zonele din afara acesteia (teren arabil, fanete, pasuni, paduri, dar si constructiile aferente).

Casa

Este principalul element ordonator al celorlalte constructii din gospodarie, care se grupeaza in jurul ei. In Maramures, casele se faceau din lemn de stejar, de fag sau din rasinoase si erau ridicate pe un soclu de piatra numit “mur”. Multe dintre constructiile cu valoare arhitectonica deosebita au ajuns astazi in muzeele etnografice in aer liber (Muzeul Satului Maramuresean din Sighetul Marmatiei, Muzeul Etnografic si de Arta Populara din Baia Mare, Muzeul National al Satului “Dimitrie Gusti” din Bucuresti etc.).

O parte dintre acestea sunt datate din secolele XVII-XVIII. Inscriptiile nu cuprind doar anul constructiei, ci si numele mesterului sau al proprietarului, iar uneori si evenimentele care au marcat comunitatea – foamete, molima, etc.

Pentru casele mai vechi se foloseau barne rotunde, provenind din trunchiuri de copaci. Izolarea termica se realiza prin captusirea cu muschi a spatiului dintre barne. Peretii se sprijineau pe talpi groase din lemn de fag sau de stejar, cioplite in patru muchii cu securea si finisate cu barda. Acoperisul era de aproape trei ori mai inalt decat peretii, pentru ca precipitatiile abundente sa se scurga mai repede.

Tipuri de locuinte

Majoritatea caselor vechi aveau doua sau trei incaperi: camera de locuit si tinda, la care se putea adauga si camara. Cu timpul, s-au construit si locuintele prevazute cu inca o camera, numita “casa curata”. Trebuie mentionat aici faptul ca in Maramures nu s-au gasit locuinte monocelulare. In secolul al XVIII-lea a aparut pridvorul, ridicat de-a lungul fatadei, acesta extinzandu-se ulterior si pe lateral.

Specifica Maramuresului este tinda neincalzita. Prin tinda se facea atat accesul in casa, cat si in pod. Tot in tinda se depozitau lazi cu cereale, butoaie cu varza, diferite obiecte. In camara se pastrau casul, faina, sarea, anumite unelte, iar in pod, carnatii, slanina, obiecte care nu mai erau utilizate etc. Unele case aveau si pivnita, in care se intra fie din tinda, fie din exterior. In spatele altor case, se faceau gropi pentru cartofi si fructe.

Soprul (adapostul pentru fan)

Un timp aparte de sopru in Maramures, care poate fi intalnit si in alte zone ale Europei (de exemplu, in Olanda), este cel cu acoperis reglabil. Pe patru stalpi inalti de 6-8 metri si prevazuti cu gauri din loc in loc, se fixeaza (prin suruburi) un acoperis care poate di mutat in functie de volumul de fan adapostit. Deseori, soprul cu fan este folosit drept culcus pe timpul verii. Colejna este un adapost cu patru stalpi (in perechi de cate doi), cei din fata fiind mai lungi. In colejna se tineau lemnele, carul si uneltele. Cosul pentru malai este, de fapt, depozitul pentru porumb. Era facut din nuiele impletite (sindrila). Cosul avea trei usite sus, pentru a se pune porumbul si un jos, pentru a se lua porumb din el.

Sura si grajdul reflecta situatia economica a proprietarului. Constructia poate fi simpla (grajd pentu vaci si sura) sau complexa – sura mare in mijloc, pe margine grajdul pentru cai sau boi si grajdul pentru vaci juninci si vitei. Surele de tip mai vechi aveau si intrare si iesire, cea dinspre poarta fiind ornamentala.

Catalin Stoian