Tineretea lui Goethe si lucrarea sa Werther

Atunci cand “batranul domn von Goethe” a conceput lucrarea de pura marturisire “Poezie si adevar”, n-a sovait intre altele sa spuna: “Lucrarile mele literare nu sunt decat fragmentele unei mari confesiuni”. Aceasta in legatura cu opera sa din tinerete “Werther”. Fiindca nici una dintre aceste opere nu se infatiseaza mai lamurit ca o confesiune purificatoare de catastrofe sufletesti ca “Werther”, ‘spune in studiul sau despre Goethe d. Ion San-Georgiu. Din aceasta tipica spovedanie, poetul, dupa propria sa marturisire, a prins si redat o epoca hotaratoare din viata fiecarui om, epoca de criza si de formatie a adolescentei. Prin urmare, romanul “Werther” nu era altceva, - in afara de insemnatatea lui literara, - decat un rezultat al unei crize, sau povestea deznadajduita si coplesitoare a unei crize sentimentale, menita sa ia proportiile unei catastrofe sufletesti.

Goethe, in urma unei convorbiri avute cu Eckermann, ar fi spus ca “Werther” e o carte a tineretii. Ceva mai tarziu, intr-o scrisoare, el spune ca “Werther” e o poveste care infatiseaza existenta unui tanar inzestrat cu o simtire adanca si curata si cu o admirabila putere de patrundere, care se pierde in visuri patimase si se submineaza cu speculatii, pana ce la urma, zdruncinat de o pasiune nenorocita, in special de o iubire neimpartasita, isi zboara creierii cu un glonte.

Aparitia romanului “Werther” s-a bucurat de cea mai desavarsita popularitate datorita sentimentalismului. Cuprinsul lui era o autoanaliza necunoscuta inca in literatura germana. In cele cateva randuri care slujesc de prefata, Goethe marturiseste ca “a strans tot e a putut afla cu privire la povestea nenorocitului Werther”. Cu alte cuvinte, romanul are un caracter documentar. E vorba mai intai de scrisorile Charlottei Buff. Goethe a avut la indemana o serie intreaga de motive psihologice ale unei “mari naruiri sufletesti”.

Nu mai incape indoiala ca Goethe a trait acest roman, hranindu-l, dupa cum s-ar spune, cu sangele sau. E, pe de alta parte, o lucrare ce nu apartine culturii universale ci istorisirii vietii fiecarui individ, care, cu un sentiment liber si innascut al naturii, trebuie sa invete sa se regaseasca si sa se reintoarca la formele unei lumi imbatranite de care el se simte complimat”.

Rezulta deci ca, ceea ce se petrece in cuprinsul romanului “Werther” ar urma sa fie trait de fiecare adolescent, dar cu o singura conditie, ca el sa cada victima dureroasei impresii capatata dupa lectura cartii. Goethe insusi a suferit, - si aceasta se poate cunoaste din autobiografia lui, - atunci cand a iubit-o pe Lotte Buff. Prin dragostea lui lasa sa se inteleaga ca in anumite imprejurari, sufletul nu se mai poate incadra in formele goale si obisnuite ale vietii.

E vorba de o viata launtrica, aparte, a fiecaruia. O carte de exaltare lirica si de dramatism sentimental. Plimbarile singuratice ale lui “Werther”si sfarsitul lui tragic, sunt o evolutie in ceea ce priveste deznodamantul pe care omul singur si-l pregateste atunci cand poruncile soartei devin necrutatoare.

Dupa “Werther” au aparut o multime de lucrari de acest gen in versuri si in proza. Goethe insusi, criticat si parodiat, a cautat sa schimbe starea de lucruri, concepand in “Hermann” si “Dorotheea” povestea idilica a unui nou fel fe viata, cu toate ca aceasta opera n-avea cum sa se bucure de acelasi succes, tinand seama ca gustul publicul era deplin format. Tineretea exaltata de “Werther” nu era aceeasi cu poemul in care viata se desfasura altfel. In acest roman, Goethe a surprins momentul psihologic al epocii sale de tinerete, adica unele trasaturi sufletesti fundamentale ale poporului german, dar si o multime de elemente adanc umane, care dau suferintelor tanarului indragostit un caracter de eternitate si de vesnica tinerete.

Cam in aceeasi vreme, Goethe a inceput sa scrie la poemul dramatic “Torquato Tasso”, dupa ce tiparise drama “Triumful sensibilitatii”, in care se banuia tipul lui “Werther” de mai tarziu. Poetul se indragostise de d-na de Stein. Ea avea treizeci si trei de ani, - cu sapte ani mai mult decat Goethe si pe masura ce trecea vremea, acesti sapte ani pareau sa se ingreuneze.

Ea n-avea pretentie la frumusete. Doua femei erau socotite cu adevarat frumoase la Weimar. Si ea era de-abia a patra. S-ar fi parut ca Goethe venise cam tarziu. S-ar fi parut ca Goethe venise cam tarziu. Aceasta femeie avusese sapte copii, dintre care pierduse patru. Era o femei cinstita si foarte sanatoasa. Se ducea insa deseori la tara si la bai. N-avea nicio legatura cu curtea, era o prietena sincera, o spectatoare serioasa si care nu voia sa se dea in spectacol. A avut o mare inraurire asupra lui Goethe si a fost, asa cum el insusi a marturisit-o, - muza, steaua, sora, soarele lui.

Gothe scria pe vremea aceea la Torquato Tasso. Dupa sase ani de prietenie, intr-o zi Goethe a bagat de seama ca pe femeie n-o mai intereseaza lucrarile lui. A pus sa se inhame caii la trasura de posta si a fugit. A fugit in Italia, unde il chema un cantec pentru Mignon. Si n-a mai vrut sa stie de d-na de Stein.

Cat trebuie sa fi suferit d-na de Sten, isi poate oricine inchipui. In toate saloanele nu se mai vorbea de altceva, mai cu seama cand o zareau pe dansa. Viata femeie se credea geloasa, dar era mai mult umilita. Cautand sa stea de vorba cu el, a fost respinsa. Asa ca totul se sfarsise. La moartea ei, d-na de Stein a lasat prin testament sa nu treaca cortegiul prin fata casei lui Goethe. Se temea ca nu cumva sa-l faca sa sufere.

Goethe a trait fericit dupa aceea. Isi impunea gusturile. A fost un dictator si un tiran fata de marea cauza a literaturii. Isi avea ideile sale asupra oricarui lucru. In legatura cu piesele, il preocupau costumele, decorurile, punerea in scena. Voia in toate demnitate si noblete. El randuia jocul actorului si refuza toate experientele pe care Diderot i le sugerase lui Wilhelm Meister.

Printr-o atat de serioasa actiune, s-ar putea spune ca el a creat literatura dramatica germana si ca, tocmai prin aceasta, geniul a avut repercusiuni asupra intregii Germanii.

Traind la Weimar pana la adanci batraneti, Goethe si-a impus renumele aici. Si orasul literelor a ramas vestit in toata lumea prin faima numelui sau.

Astazi, cand “Werther” se citeste in lumea intreaga, orasul care a fost in stare sa adaposteaza geniul lui Goethe, se bucura cu atat mai mult de cinstire.